Conform celor mai recente studii, în judeţul Dolj consumul de alcool este aproape dublu faţă de media pe ţară. Iar efectele abuzului de băutură sunt vizibile mai ales în mediul rural, având ca efect violenţa domestică.
Asociaţia „Evolve” în parteneriat cu Asociaţia Bloggerilor Olteni a anunţat, ieri, lansarea proiectului „Stop abuzului de alcool”, câştigătorul din judeţul Dolj al programului de responsabilitate socială HEINEKEN pentru Comunităţi, ediţia 2016, dezvoltat de HEINEKEN în parteneriat cu Asociaţia CSR Nest. Pentru acest proiect, Asociaţia „Evolve” a primit un grant în valoare de 40.000 lei.
Campania se va desfăşura în şapte localităţi din judeţul Dolj – Craiova, Breasta, Bucovăţ, Malu Mare, Sadova, Cerăt, Lipovu – şi va cuprinde activităţi derulate în şcoli privind impactul negativ al consumului de alcool în rândul minorilor.
Harta interactivă cu locurile în care se vinde alcool minorilor
Proiectul îşi propune informarea, conştientizarea şi sensibilizarea grupului-ţintă, reprezentat de 350 de elevi din mediul rural şi urban din judeţul Dolj, asupra problemelor provocate de abuzul de alcool, precum şi dezvoltarea abilităţilor de viaţă sănătoasă necesare în adoptarea deciziilor corecte şi responsabile în privinţa consumului de alcool.
De asemenea, în cadrul proiectului va fi dezvoltată o aplicaţie de mobil ce va permite construirea unei hărţi cu locurile unde se vinde alcool minorilor. La acestea se va adăuga o campanie informativă (online şi offline) prin care publicul va fi informat cu privire la riscurile consumului abuziv de alcool. În campania informativă vor fi implicate şi personalităţi din domenii diverse care vor susţine această: sportivi, artişti şi persoane care pot fi modele pentru tineri în diverse domenii.
Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de cinci luni
Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de cinci luni şi va avea în vedere şi pregătirea unui grup de voluntari prin activităţile de tip peer to peer education (educaţie între egali) ce vor loc în luna octombrie cuprinzând prezentarea generală a proiectului, informaţii esenţiale despre consumul de alcool în România, efectele consumului şi metode de abordare a tinerilor cu accent pe metode non-formale.
Voluntarii instruiţi vor desfăşura ulterior activităţi de educaţie non-formală în şcolile vizate de proiect, astfel încât la serbările de Crăciun elevii, profesorii şi părinţii să fie martorii unor spectacole de teatru şi a creaţiilor artistice ale elevilor prin care să se evidenţieze efectele nefaste ale abuzului de alcool.
«Consumul de alcool în rândul minorilor este o problemă gravă cu care se confruntă în special comunităţile din mediul rural din România. Prin proiectul „Stop abuzului de alcool” ne-am propus nu numai să tragem un semnal de alarmă privind gravitatea acestei probleme, dar şi să încercăm să educăm populaţia şi agenţii economici cu privire la riscurile şi implicaţiile negative pe care le implică atât consumul cât şi comercializarea de alcool către minori», a precizat Andrei Boiangiu, preşedintele Asociaţiei „Evolve”.