TVR, din nou la mâna Parlamentului, cu datorii imense şi cu un continuu scandal politic

0
321

Viitorul TVR este din nou la mâna Parlamentului, care decide astăzi cel mai probabil demiterea lui Stelian Tănase şi a întregului Consiliu de Administraţie. Televiziunea rămâne cu datorii imense şi cu angajaţi ameninţaţi de concedieri, într-un continuu scandal între conducere şi clasa politică.

Plenul reunit al Parlamentului votează astăzi raportul de activitate al TVR pe anul 2014, care a fost respins de Comisiile pentru cultură, conducerea TVR putând fi astfel demisă odată cu acest vot. În cazul în care conducerea TVR – Consiliul de Administraţie, inclusiv preşedintele-director general Stelian Tănase – va fi demisă, Comitetul liderilor din Parlament va trebui să propună un nou CA, care să fie supus votului senatorilor şi deputaţilor.

TVR a încheiat 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care a avut venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanţii instituţiei în 6 aprilie, într-o conferinţă de presă la care a participat şi Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR. În conferinţa au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.

Tot atunci, reprezentanţi ai TVR au anunţat că datoriile totale ale Televiziunii Române erau, la sfârşitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat. Din cele 440 de milioane de lei, 240 de milioane de lei reprezentau obligaţiile efective către bugetul de stat, iar restul sumei era reprezentată de penalităţi şi majorări.

Pierderile TVR au fost cauzate de penalităţi de 63 de milioane de lei (dintre care 61,6 milioane de lei la ANAF), provizioane – 49,3 milioane de lei (dintre care 41 de milioane de lei taxa TV neîncasată în perioada 2003-2009). Totodată, potrivit reprezentanţilor TVR, în anul 2014, 30% din taxa TV încasată s-a întors la bugetul de stat. Potrivit reprezentanţilor TVR, pierderea a fost cauzată şi de obligaţiile fiscale curente, TVA şi taxe locale ale TVR – 104,3 milioane de lei şi obligaţiile către Centrul Naţional al Cinematografiei şi către producători de filme româneşti – 22,6 milioane de lei. În 2014, SRTv a achitat la termen obligaţiile curente la bugetul statului, conform reprezentanţilor TVR.

În 2014, TVR a făcut eforturi de reducere a cheltuielilor programelor difuzate de TVR 1 şi TVR 2. De exemplu, costurile de producţie pentru programele TVR au scăzut în 2014 la aproximativ 20 de milioane de lei, faţă de circa 30 de milioane de lei în 2013, în timp ce pentru achiziţia de filme a fost cheltuită o sumă mai mică de 10 milioane de lei anul trecut, comparativ cu peste 10 milioane de lei în 2013. În schimb, costurile pentru achiziţiile de drepturi sportive au crescut în 2014 la aproape 50 de milioane de lei, faţă de circa 10 milioane de lei în 2013.

Cheltuielile cu personalul reprezintă 25,42% din totalul cheltuielilor de exploatare ale TVR şi au fost, în 2014, cu 14,74% mai mici faţă de anul 2013. Totodată, cheltuielile cu colaboratorii au fost, anul trecut, cu 15,49% mai mici faţă de anul 2013. Comparativ, SRTv avea, în 2013, un profit de circa 2,5 milioane de lei, însă datoriile istorice ale Televiziunii Române se ridicau la aproximativ 800 de milioane de lei, după cum a anunţat Stelian Tănase, la momentul respectiv, într-o conferinţă de presă.

Din 2005 până în prezent au fost numiţi de Parlament la conducerea TVR, în ordine: Tudor Giurgiu (2005-2007), Alexandru Sassu (2007-2010), Alexandru Lăzescu (2010 – 12 iunie 2012), Radu Călin Cristea – interimar (12 iunie – 3 iulie 2012), Claudiu Săftoiu (2012-2013) şi Stelian Tănase (decembrie 2013, iniţial ca director general interimar, şi, din iunie 2014, ca preşedinte-director general).