Deşi punctele de vedere privind oportunitatea demersului Autorităţii Palestiniene de a cere statelor membre ale ONU recunoaşterea unui stat palestinian, oricum ar fi ele exprimate, diferă prin conţinut, un pas înainte s-ar putea face de această dată, mai ales că o astfel de mutare ar putea revigora procesul de pace în Orientul Mijlociu. Se recunoaşte faptul că problema israeliano-palestiniană este justificată, fiindcă ONU, prin Rezoluţia 181 din 1947, a acceptat împărţirea Palestinei în două state. Mişcarea naţională evreiască a utilizat Rezoluţia 181 pentru crearea statului Israel, în 1948. 63 de ani mai târziu, constituie o bornă istorică, în sensul că a venit timpul ca palestinienii să beneficieze de aceleaşi drepturi. Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a pledat pentru un statut intermediar, de observator la ONU, acordat Palestinei. Opinând că ar fi nevoie de o lună pentru reluarea negocierilor, de şase luni pentru a se conveni asupra frontierelor şi securităţii şi un an pentru un acord definitiv, discursul său a fost considerat un impuls pentru punerea procesului de pace pe drumul cel bun. Atunci când guvernele american şi israelian exprimă ostilitatea lor faţă de principiul consistent al recunoaşterii unui stat palestinian de către ONU, poziţia Uniunii Europene a devenit esenţială pentru o eventuală rezoluţie, care să fie prezentată Consiliului de Securitate sau Adunării Generale. Grupul foştilor şefi de stat, ale căror ţări sunt membre ONU, a adresat o scrisoare către miniştrii de Externe din toate ţările UE, îndemnându-i să adopte o poziţie comună în favoarea unei rezoluţii care să recunoască dreptul legitim al poporului palestinian de a avea statul său. Încă din decembrie 2009, Comisia Europeană s-a pronunţat pentru o soluţie fondată pe existenţa a două state, Israel şi Statul Palestinian – independent şi democratic – coexistând în pace şi securitate. În acest moment, Consiliul European a declarat că „este dispus” să recunoască statul palestinian. Problema a devenit de o importanţă vitală pentru Orientul Mijlociu şi pentru viitorul relaţiilor statului Israel. Nu este nici realist, nici rezonabil, să se creadă că, şi pe viitor, conflictul palestinian va rămâne îngheţat, în timp ce „primăvara arabă” a adus schimbări în regiune. Esenţial nu va fi doar votul ONU, în cazul că va avea loc. Viitorul negocierilor de pace dintre Israel şi Palestina, în circumstanţele actuale, nu anunţă decât eşecuri. Fiindcă negocierile trebuie desfăşurate pe o bază nouă, a dreptului universal şi a drepturilor universale ale omului, în parametri clari. În urmă cu un an, preşedintele Barack Obama folosea ocazia discursului său anual la ONU pentru a-şi exprima speranţa că Palestina va deveni o ţară cu drepturi depline în rândul ţărilor membre ONU înaintea începerii noii sesiuni. Din păcate, negocierile bilaterale nu au mai putut avea loc, din cauza extinderii, în continuare, a aşezărilor israeliene în Cisiordania şi Ierusalimul de Est. Comunitatea internaţională a declarat, în repetate rânduri, că, în temeiul dreptului internaţional, aşezările erau ilegale. Toate negocierile care vor fi reluate, după votul unei rezoluţii a ONU, vor trebui să prevadă definirea teritoriului statului palestinian pe baza frontierelor din 1967, cu capitala în Ierusalimul de Est. Doar un asemenea acord ar putea permite schimbul de teritoriu şi ajustări minore. UE, în calitate de partener comercial principal al Ierusalimului (schimburi de un miliard de euro pe an) şi, de departe, cel mai mare donator pentru Autoritatea Palestiniană, a adoptat o poziţie pozitivă şi unitară cu privire la rezoluţia propusă ONU. De peste 20 de ani, negocierile israeliano-palestiniene sunt lipsite de substanţă, generând o dezamăgire uşor de înţeles şi o frustrare în rândul palestinienilor şi chiar a celor care aşteaptă un acord de pace durabil. Pe de altă parte, suntem într-un moment în care Israelul se confruntă cu o mişcare socială fără precedent în istoria sa şi destule întrebări asupra echilibrelor economice, şi pentru faptul că, de multă vreme, cheltuielile Apărării reprezintă 8% din PIB. Nu există nici o îndoială că o pace cu palestinienii ar putea constitui unul din motoarele de creştere în viitor şi o premisă a unui model social mult mai performant.
