Probăm faţă de intelectualii universitari craioveni o atitudine cât se poate de ambiguă. Pe de-o parte, unii dintre ei, cu vag relief public, sunt trataţi cu respect, admiraţi pentru „erudiţie”, evocaţi cu mândrie ca valori ale neamului doljean, în diverse împrejurări, iar, pe de altă parte, sunt priviţi cu o ironie mefientă, ca persoane ineficiente, indiferente la problematica de tot felul, comunitară. O bună parte dintre doljeni e mai curând indiferentă şi plictisită de intelectualii universitari locali, pentru spiritul lor acomodant. Sentimentele populare faţă de intelectualii din cele două universităţi craiovene pendulează, aşadar, descumpănitor, între indiferenţă şi vagi reproşuri. Problema este că, la rândul lor, nici universitarii craioveni nu se lasă impresionaţi de astfel de abordări sterile şi îşi văd nestânjeniţi de propriile interese lucrative. Să înţelegem că intelectualii universitari au ieşit din joc? Sintagma „intelectual universitar” nu e gratuită, fiindcă termenul de intelectual are o accepţiune mai largă. Sigur că lumea e saturată de discursuri îngrijite, calibrate european, pilde moralizatoare şi că nu i se refuză intelectualului universitar dreptul de a-şi vedea de-ale lui. Şi a privi de pe margine tot ceea ce se întâmplă în viaţa judeţului Dolj. O întrebare există: cum ar trebui să se poarte un intelectual universitar pentru a păstra echilibrul între riscul activistului inadecvat şi acela al absenteismului culpabil? Un răspuns convingător nu este uşor de formulat. Oricum, „universitarii” regăsiţi în rândul partidelor doljene se pot număra pe degetele de la ambele mâini. Şi atunci avem în administraţia publică situaţii în care oameni care au lipit afişe în campaniile electorale conduc domenii de reală importanţă, fără să aibă o minimă pregătire necesară. Ca să nu mai vorbim de credibilitate. Să fim serioşi: politizarea se va face mereu, indiferent de cât de educaţi sau evoluaţi vom fi, iar politica se va face şi ea mereu. Ideea că „oamenii serioşi nu fac politică” este şi ea discutabilă. Poate şi din acest motiv, adăugând şi absenteismul civic, am ajuns unde suntem. Costi Rogozanu, un tânăr intelectual de bună calitate, opinează într-un comentariu interesant, pe site-ul Realitatea.net, asupra necesităţii înfiinţării unor „şcoli politice adevărate” în locul penibilelor şcoli de vară, în cadrul cărora să se facă o „reciclare” pe specializări: economie, drept, ştiinţe sociale, ba chiar umaniste. Ar fi şi un prilej pentru educarea lipitorilor de afişe prin nişte cursuri pe module, ţinute de oameni serioşi, pentru priceperea şi însuşirea mecanismelor elementare ale administraţiei. Măcar să se simtă ceva mai vinovaţi când se lasă corupţi. Ori, şi în această privinţă, aportul Universităţii din Craiova, care este una de stat, ar putea conta cu adevărat. Aruncând un ochi şi în trecut, am putea vedea că, pe lângă activitatea didactică, producţia de lucrări ştiinţifice din diverse publicaţii ale vremii, intelectualii universitari craioveni chiar erau, mai mult sau mai puţin din dorinţă proprie, atraşi, prizaţi, la treburile cetăţii. Nu vom inventaria producţia de lucrări anuale de specialitate ale majorităţii universitarilor craioveni, fiindcă bilanţul ar fi unul mai de grabă neconvingător. Ca să folosim un eufemism. Despre luptele de culise care se duc, în actuala perioadă, pentru adjudecarea diverselor funcţii la universităţile din Craiova, nu e nimic de spus, fiindcă ele se circumscriu eticii noastre tot mai precare. Un semnal pozitiv din această zonă, a lumii universitare craiovene, ne vine, totuşi, prin interesul, din nou sporit, după multă vreme, pentru facultăţile de medicină, stomatologie, electrotehnică, matematică-informatică şi automatică. Cel puţin dacă s-ar face „din nou carte”, ca odinioară, ar fi un lucru bun. Dar nu suficient.
