Peste o sută de specialişti – academicieni, cercetători, cadre universitare –, cei mai mulţi din România, dar şi din străinătate (Republica Moldova, Cehia, Polonia, Republica Belarus, Germania, Bulgaria şi Slovacia), iau parte, în aceste zile, la cea de-a XVIII-a Conferinţă Internaţională „Muzeul şi cercetarea ştiinţifică”, organizată de Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei din Craiova, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc ieri, în prezenţa invitaţilor, între care s-a numărat şi acad. Dumitru Murariu, director general al Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti. Lucrările conferinţei urmează să se desfăşoare până sâmbătă, inclusiv, pe parcursul a cinci secţiuni: Geologie-Paleontologie, Botanică, Biologie animală – Nevertebrate, Biologie animală – Vertebrate, Ecologie – protecţia mediului. Din dorinţa de a le prezenta biodiversitatea naturii din Oltenia, organizatorii îi invită astăzi pe participanţi într-o excursie documentar-ştiinţifică la Geoparcul „Platoul Mehedinţi”.
«Bun venit la Craiova, la cea de-a XVIII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale „Muzeul şi cercetarea ştiinţifică”, o reuniune academică ce, zic eu, nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare. Cred că cea mai bună carte de vizită pentru această reuniune este chiar faptul că am ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie. Asta înseamnă ani de muncă, înseamnă un blazon la care noi ţinem, înseamnă faptul că oraşul Craiova continuă să ducă mai departe o tradiţia cercetării ştiinţifice din zona aceasta a ştiinţelor naturii. Şi cred că toate acestea ne recomandă ca pe o instituţie ce nu este doar, simplu, muzeală; este un muzeu regional, o instituţie serioasă de cercetare, către care dvs. cred că veniţi cu plăcere în fiecare an», s-a adresat oaspeţilor managerul Muzeului Olteniei, prof. dr. Mihai Fifor, reamintind că peste patru ani această instituţie „va împlini venerabila vârstă de 100 de ani de existenţă”.
Un cuvânt de salut au adresat invitaţilor şi prof. univ. dr. Daniela Tarniţă – preşedinte al Comisiei de Cultură a Consiliului judeţean Dolj, şi prof. univ. dr. Marin Soare – decan al Facultăţii de Agricultură din cadrul Universităţii din Craiova. După ce a precizat că şi instituţia de învăţământ superior pe care o conduce este una cu o vârstă venerabilă, având cea mai mare tradiţie şi vechime din această zonă a Olteniei, prof. Marin Soare i-a felicitat pe organizatori, apreciind diversitatea şi complexitatea temelor pe care conferinţa le abordează, ca şi editarea unui volum cu lucrări ştiinţifice, cotat ISI (n.r. – „Oltenia. Studii şi comunicări – Ştiinţele Naturii”).
De asemenea, acad. Dumitru Murariu, director general al Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti, a afirmat că „face cinste muzeului o asemenea activitate susţinută, în ciuda momentelor de criză economico-financiară prin care trecem”. Prof. Zbysek Sustek, de la Institutul de Zoologie al Academiei Slovace de Ştiinţe din Bratislava, s-a arătat impresionat de „atmosfera extrem de sinceră şi de caldă, de primirea cu braţele deschise” de care a avut parte de fiecare dată când a participat la Conferinţa „Muzeul şi cercetarea ştiinţifică” de la Craiova, de patru ani aceasta având caracter internaţional.
La finalul întâlnirii ce a marcat deschiderea evenimentului, şi dr. Cornelia Chimişliu, şef al Secţiei de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei, le-a spus participanţilor „bine aţi (re)venit” şi le-a mulţumit pentru efortul de a onora cu prezenţa această conferinţă. „Manifestarea noastră a ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie, iar acest lucru n-ar fi putut să fie posibil dacă n-aţi fi dvs. Mă bucur însă că alături de colaboratorii noştri permanenţi apar nume noi, apar tineri, care au posibilitatea să stabilească aici nişte punţi de legătură între generaţii, între instituţii, între ţări”, a spus Cornelia Chimişliu.
Pentru că prezentarea lucrărilor pe secţiuni ale conferinţei are loc la Secţia de Istorie (clădirea nouă, din strada „Madona Dudu” nr. 14), dar şi la sediul Secţiei de Ştiinţele Naturii (strada „Popa Şapcă” nr. 8), managerul Mihai Fifor s-a… scuzat pentru „disconfortul fonic” cauzat de şantierul deschis la parterului clădirii: «La Secţia de Ştiinţele Naturii sper să finalizăm în decembrie amenajarea parterului, iar undeva în ianuarie-februarie să inaugurăm partea aceasta a expoziţiei permanente. Urmează ca anul viitor să finalizăm amenajarea integrală a expoziţiei permanente, cu planetariul de la etajul al doilea. Sunt sume foarte mari investite de Consiliul Judeţean Dolj în muzeul nostru. Această investiţie se ridică undeva la aproximativ 50 de miliarde de lei vechi numai şi numai de bugetul CJ Dolj, ori asta arată preocuparea pentru investiţia în cultură şi pentru dezvoltarea instituţiilor muzeale din judeţul Dolj».