Ieri, 22 august , începând cu ora 20:00, în zona de competență a Poliției Orașului Bechet, (respectiv comunele Sadova, Daneți, Mîrșani și Dobrești), a fost organizată și desfășurată o acțiune tip „Razie”, cu efective mărite, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost aplicate amenzi contravenționale, al căror total a depășit 35.000 de lei.În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști ai structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigarea criminalității economice, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova. Activitățile au vizat prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă, depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea, asigurarea legalităţii mediului de afaceri și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri. “În cadrul activităților, au fost instituite cinci filtre rutiere, legitimate peste 200 de persoane, controlate peste 120 de autovehicule și efectuate 98 de testări cu aparatele alcooltest și drugtest. Totodată, au fost verificate patru societăți comerciale. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 35.000 de lei. Cu ocazia controlului efectuat de polițiști la un agent economic din comuna Sadova, sat Piscu Sadovei, s-a constatat că suma încasată, de 1.591 de lei, nu a putut fi justificată prin aparatul electronic fiscal. Agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă valoare de 30.000 de lei. Totodată, suma de 1.591 de lei a fost ridicată în vederea confiscarii”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
















