La 22 iunie 1962, anul în care se încheiase colectivizarea forţată, despre care Gheoghiu Dej afirmase răspicat „de moarte şi colectivizare nu scăpaţi”, o delegaţie de partid şi guvernamentală sovietică, în frunte cu Nikita Sergheevici Hrusciov, prim-secretar al CC al PCUS, preşedintele Consiliului de Miniştri, sosită în vizită prietenească în România, s-a aflat la Craiova, unde a vizitat uzinele Electroputere, reper emblematic al tinerei industrii româneşti. Delegaţia sovietică, însoţită şi de Gheorghe Gheorghiu Dej şi Gheorghe Apostol, se aflase cu o zi înainte în regiunea Hunedoara -bazinul carbonifer Lupeni-, iar la Craiova a fost primită de reprezentanţi ai organelor locale de partid şi de stat. Potrivit ziarului local „Înainte” (nr. 5391 de sâmbătă 23 iunie) „populaţia Craiovei a făcut o entuziastă primire înalţilor oaspeţi”, întâmpinaţi pe peronul gării „cu căldură”, de un număr mare de oameni ai muncii. Ne aflam deja la patru ani de la retragerea ultimelor trupe sovietice de pe teritoriul ţării. La mitingul organizat la uzinele „Electroputere”, deschis de Constantin Drăgan, primul secretar al Comitetului regional Oltenia al PMR, alocuţiuni au mai avut Mihai Liculescu, inginerul-şef al fabricii de transformatoare şi maistrul-şef Ilie H. Popescu, apoi Gheorghe Apostol, membru al Biroului Politic al CC al PMR, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al RPR şi Victor Grijin, membru supleant al prezidiului CC al PCUS, preşedintele Consiliului Central al Sindicatelor din Uniunea Sovietică. La urcarea în tribuna amenajată special a oaspeţilor şi conducătorilor de partid şi de stat, asistenţa a aclamat îndelung cu urale exersate anterior „RPR-URSS sunt în veci prietene”, „trăiască prietenia româno-sovietică”. Dacă atmosfera era fierbinte, prietenească, şi poate chair sinceră, vizita nu fusese deloc o reuşită. Tactica aplicată de Gheorghiu Dej semăna foarte bine cu cea din 1958, când retragerea trupelor sovietice fusese agrementată de festivităţi, discursuri despre „prietenia veşnică”, daruri oferite tuturor militarilor armatei roşii. Numai că la Craiova N. S. Hrusciov a fost tot timpul supărat, făcând în timpul vizitei gesturi publice de care numai el era în stare. Neplăcut surprins de faptul că România cumpărase licenţă de fabricare a locomotivelor diesel, de la o firmă elveţiană, devenind astfel producător competitiv la nivel european, N. S. Hrusciov nici nu a vrut să se uite la ele, în secţia de asamblare, uimind inginerii, tehnicienii şi muncitorii craioveni. Prin gesturile sale intempestive, N. S. Hrusciov urmărea să acrediteze ideea că industria românească nu avea nici o perspectivă, deoarece alte ţări socialiste (Uniunea Sovietică, Cehoslovacia, Germania Democrată) îi puteau furniza maşinile şi utilajele de care avea nevoie. România în opinia liderului de la Kremlin trebuia să pună accentul pe agricultură, în special pe cultura porumbului şi a furajelor. I-a „pocnit” pe liderii de la Bucureşti cu afirmaţia că românii sunt „mămăligari” şi de aceea trebuie sporită producţia de porumb, oferindu-le chiar calea recoltelor bogate. De altfel, în cursul vizitei de la Institutul de cercetări pentru cereale de la Fundulea, Hrusciov a insistat asupra necesităţii imperative de a cultiva porumbul în pătrat. După ce a vizitat România, timp de o săptămână şi a avut ample discuţii cu liderii PMR, Hrusciov şi delegaţia însoţitoare au plecat la 25 iunie 1962, mai nemulţumit, comparativ cu momentul sosirii. Vizita sa „de prietenie” nu a aplanat disensiunile ivite între conducerea de la Bucureşti, care începuse să iese din rând, şi cea de la Kremlin, dar le-a amplificat. Viitorul avea să aducă noi elemente privind relaţiile româno-sovietice, care au devenit tot mai tensionate. Propunerea lui N. S. Hrusciov din 1963 vizând ameliorarea acestei relaţii printr-o discuţie „tete-a-tete” cu Gheorghiu Dej avea să fie respinsă de liderul de la Bucureşti. La Craiova, după anumite surse ale locului, Hrusciov şi delegaţia însoţitoare ar fi vizitat Parcul „Romanescu” pe atunci „Parcul Poporului” şi ar fi servit masa la restaurantul Minerva. Această menţiune nu apare în relatările speciale din cotidiaul local „Înainte”.
