Expoziţia Regală de la Palatul Elisabeta este deschisă până pe 30 septembrie

0
762

Expoziţia Regală de la Palatul Elisabeta este deschisă până pe 30 septembrie.Programul săptămânal pentru vizitatori este vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 10,00-13,00 şi 14,00-17,00. “Vizitarea se face într-un tur ghidat, condus de voluntari ai Asociaţiei Casa Majestăţii Sale. Vizitatorii au acces în Salonul Mihai I, Galeria de Artă Contemporană, Salonul Carol I şi Elisabeta, Salonul Alb, Biroul Majestăţii Sale, Sala Regilor, Holul de Marmură şi Sufrageria Mare. Sunt expuse uniformele militare ale Regelui Mihai I, colecţia de costume populare a Reginei Elena, decoraţii şi ordine regale, Colecţia Regală de Artă Contemporană, portretele regilor şi reginelor României din toate generaţiile, precum şi masa din Sufrageria Mare, pregătită pentru dineurile oficiale. Poate fi vizitată grădina Palatului, acolo unde are loc în fiecare an Garden Party şi unde se află ‘Memorialul Copacilor’, care cuprinde arbori plantaţi de personalităţile regale şi şefii de Stat care au vizitat palatul, din anul 2001 încoace”, se precizează într-o postare pe facebook.