Frontierele României au fost tranzitate, şi ieri, în număr mare, cu precădere la Nădlac

0
1190

În data 22.08.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 101.400 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 31.900 mijloace de transport (dintre care 9.000 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 48.300 persoane cu 16.300 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 53.100 persoane cu 15.600 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 38.200 de persoane şi 15.900 de mijloace de transport (3.500 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 16.000 de persoane cu 7.900 mijloace de transport.

Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/ .

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 61 fapte ilegale (17 infracţiuni şi 44 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 240.200 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 18.000 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 92 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 21 cetăţeni români din diferite motive legale.