Amenzi de 43.000 de lei, în ultimele 48 de ore, în Dolj, pentru nerespectarea stării de alertă

0
525

În ultimele 48 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

 La activităţile desfăşurate au participat peste 370 de politiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului şi Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Astfel, au fost verificate aproximativ 230 de societăți comerciale și peste 60 de mijloace de transport, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 88 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 43.000 de lei. Dintre acestea, 65 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.