Grădina Zoologică din Craiova este o casă bună și extrem de prietenoasă pentru animale, indiferent că sunt locatari mai vechi sau mai noi. Familiei de 240 de animale și păsări, câte numără până acum Zoo Craiova, i se alătură, de astăzi, și două familii de cerbi lopătari și ursuleți Coati, care au fost primiți la schimb de la Grădina Zoologică din Reșița. Planurile nu se opresc aici, în menajerie făcându-se loc și pentru o familie de struți africani și struți emu, dar și pentru simpaticele maimuțe lemuriene, pe care cei de la zoo se gândesc să le aducă la Craiova.
Vestea bună pentru prietenii animalelor din Parcul Romanescu: familia de la Zoo are noi membri. Pentru că dispun de multe exemplare dintr-o singură rasă, reprezentanții Grădinii Zoologice s-au gândit că ar fi numai bine să facă un schimb cu alte grădini din țară, care ar fi interesate să își îmbogățească și ele colecția de animale și păsări. De cum le-a încolțit în minte această idee, specialiștii craioveni nu s-au lăsat până când nu și-au prezentat oferta cam peste tot prin țară, acolo unde există un parculeț, cât de mic, în care se îngrijesc animale pentru a fi admirate de către public. Tratativele au început timid, dar nu a trecut mult până când au dat roade: în scurt timp de la lansarea invitației, prima care s-a arătat interesată de un schimb de animale a fost Grădina Zoologică din Reșița.
Trei lupi au fost dați la schimb
Zoo Craiova deține, printre alte specii cu care se mândrește, și o frumoasă colecție de lupi. Familia numără nu mai puțin de șapte exemplare, dintre care cei mai mulți sunt lupi adulți, de talie mare, care pot fi admirați în stabilimentul încăpător de la intrare. Aliniat chiar la alee, spațiul le oferă vizitatorilor posibilitatea de a urmări de foarte aproape comportamentul lupilor, ba chiar de a-i privi în ochi. Fiind cea mai numeroasă menajerie, lupii au fost primii care au fost propuși la schimb. ”Având în vedere că deținem șapte exemplare de lupi, le putem oferi trei dintre aceștia, urmând ca noi să primim o pereche de cerb lopătar, o pereche de ursuleți Coati și o pereche de ponei”, a precizat Rela Filip, directorul RAADPFL Craiova, care deține în administrare și Grădina Zoologică.
Cerbii lopătari și ursuleții Coati, răsfățații de la Zoo
Iar primele animăluțe sosesc chiar astăzi, cei doi cerbi lopătari și perechea de ursuleți Coati urmând să fie instalați, în cursul acestei zile, în cuștile care le-au fost pregătite special. Vizitatorii care se vor afla în parc și vor dori să își abată drumul și pe la pe Zoo vor fi și primele persoane care vor face cunoștință cu nou-sosiții. Chiar angajații de la Grădina Zoologică erau, ieri, extrem de bucuroși și așteptau cu nerăbdare să sosească și cei mai noi membri, cărora le pregătiseră așternut curat și o porție zdravănă de fân proaspăt, pentru familia de cerbi lopătari, iar ursuleților Coati o masă îmbelșugată cu fructe și semințe, mâncarea preferată a micuților cu blană cafenie și cozi dungate. Pentru o vreme, cele două familii vor fi vedetele, dar și răsfățatele de la Zoo Craiova, angajații străduindu-se să le ofere tot confortul și un pic mai mult astfel încât nou-veniților să nu le lipsească nimic și să se adapteze foarte ușor la noua lor casă.
Maimuțele lemuriene vor îmbogăți colecția, în viitor
În planurile administrație de la Zoo intră, însă, și alte specii de animale. Ca, de pildă, familia de jaguari. Potrivit conducerii RAADPFL Craiova, se încearcă tot cu Zoo de la Reșita să se dea în custodie femela-jaguar pentru reproducere și să obțină astfel exemplare pentru ambele grădini. În plus, specialiștii craioveni au transmis Federației Grădinilor Zoologice și Acvariilor din România o listă cu animalele pe care intenționează să le ofere la schimb altor grădini zoologice din țară, dar și lista cu necesarul de animale pentru completarea colecției de animale de la Zoo Craiova. „Ne dorim să obținem struți EMU și struți africani, dar și maimuțe lemuriene”, a precizat Laurențiu Păun, administratorul Grădinii Zoologice din Parcul „Nicolae Romanescu”.
Grădina Zoologică a fost inaugurată în 1906
Amplasamentul deosebit din inima celui mai frumos parc natural din țară a fost dintotdeauna atuul Grădinii Zoologice din Craiova. Inaugurată în anul 1906, la începuturi a fost doar un punct zoologic, cu câteva animale din fauna locală, precum vulpi, căprioare și mai mulți bursuci. În jurul actualei Case a Pădurarului, se găseau câteva țarcuri în care erau îngrijite căprioarele, iar pe marginea aleii principale de lângă lac erau alte cuștile, și ele puține la număr, care găzduiau vulpile și bursucii. În anii ’60, grădina zoologică a fost populată cu lei, maimuțe și struți. Lamele, jaguarii și struți africani, animale mai pretențioase, au ajuns la Craiova după 1989. În prezent, Zoo Craiova se mândrește cu o colecție bogată, dar și diversă, care numără 39 de specii, reprezentând 240 de exemplare de păsări și animale.