Verde la iarbă pentru „Ion Oblemenco”!

0
464

Săptămâna aceasta va fi amplasată suprafaţa de joc pe noua arenă din Bănie, una mai performantă decât cea de pe Arena Naţională

terenGazonul de pe noul „Ion Oblemenco” va fi amplasat săptămâna aceasta. O firmă din străinătate se ocupă de această operaţiune, care va dura 3 zile, iar costurile vor fi suportate de Compania Naţională de Investiţii, cea care a asigurat în proporţie de 90 % construcţia arenei din Bănie. Suprafaţa de joc trebuia instalată de săptămâna trecută, dar din cauza condiţiilor meteo, respectiv a codului galben de caniculă, lucrările au fost amânate pentru săptămâna aceasta, în care prognoza meteo este favorabilă. O delegaţie formată din reprezentanţi ai CNI, FRF şi ai Jandarmeriei Dolj a efectuat o vizită de lucru pe stadion, anunţând că acesta este pregătit pentru montarea suprafeţei de joc. Cei care se ocupă de implementarea rulourilor de iarbă spun că este vorba de o suprafaţă mult mai performantă decât cea de pe Arena Naţională. „Am efectuat o vizită de lucru în Craiova, la stadionul Ion Oblemenco, împreună cu membrii Jandarmeriei Dolj şi cu reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal. Vizita a avut drept scop stabilirea unor aspecte tehnice cu privire la organizarea recepţiei lucrărilor, care va putea fi demarată în perioada imediat următoare. În plus, în cadrul vizitei de lucru am clarificat şi aspecte cu privire la omologarea arenei sportive. De altfel, cu această ocazie, constructorul vine cu veşti bune pentru suporterii olteni, declarând că prognoza meteo pentru această săptămână permite demararea procesului de montare al gazonului. Menţionăm faptul că procesul de montare a gazonului a fost puţin întârziat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (cod galben de caniculă)”, se arată într-un comunicat al CNI.

Conform proiectului, terenul de joc trebuie acoperit cu gazon natural şi prevăzut cu sistem de drenaj subteran în vacuum, cu sistem automat de irigare cu sprinklere, cu sistem de încălzire a gazonului pe timp de iarnă şi cu sistem de fotosinteză artificială, cu suprafaţă înierbată de 124 m lungime x 78 m lăţime şi cu suprafaţa totală a incintei de joc de 129 m lungime x 85 m lăţime, prevăzut cu mobilier sportiv demontabil specific pentru meciuri de fotbal şi rugbi. Stadionul va putea găzdui meciuri de Campionat Mondial, Campionat European,  Champions League, dar şi meciuri de rugby, în varianta Rugby League, cât şi în varianta Rugby Union.