Public Speaking la „Aman”

0
464

biblioteca (2)Din timpuri imemoriale, oamenii, indiferent de condiţie, au văzut în oratorie o armă redutabilă folosită în spaţiul public. Apanaj al oamenilor erudiţi, oratoria a provocat sentimente amestecate: invidie şi groază, respect şi teamă în legătură directă cu intenţia şi nuanţa pe care i le imprima emiţătorul. Folosită pentru informare sau acţiuni de convingere, pentru ameninţări sau ademeniri ca şi pentru un spectru infinit de alte întrebuinţări şi scopuri, capacitatea de a vorbi în public reprezintă una dintre facultăţile indispensabile unui lider. Retorica, persuasiunea, repetiţia şi, mai ales, exerciţiul permanent, au fost încă de la începuturi principalele ingrediente în măsură să furnizeze o comunicare eficientă în faţa audienţei.

            Discursurile, intervenţiile de efect şi exemplele de strălucită oratorie lăsate posterităţii de diferite personaje istorice, laice sau religioase, reprezintă, păstrând proporţiile, o bornă a activităţilor şi năzuinţelor diferitelor epoci pe care le-a parcurs umanitatea până în contemporaneitate. La fel de adevărat, o antologie a celor mai cunoscute discursuri rostite de-a lungul timpului, fără excepţie memorabile, are şansa de a juca rolul unui manual care capabil să preocupe simultan publicul interesat de forţa şi ideile care răzbat din diversele materiale, dar şi publicul interesat de formare şi dezvoltare personală, de leadership şi eficienţă în transmiterea corectă a unui mesaj.

            Cunoscut în timpurile moderne sub denumirea generică de Public Speaking, activitatea conştientă de antrenare şi pregătire a unor subiecţi în arta vorbitului public, persuasiv, disciplinarea şi modelarea limbajului verbal a luat un avânt fără precedent în ultimele decenii. Dinamica societăţii, apariţia unor noi domenii lucrative şi dispariţia altora, înclinaţia oamenilor spre putere şi capacitate de convingere, dar şi nevoia, resimţită în cele mai multe dintre statele civilizate, de dezvoltare personală, de însuşire a unor competenţe şi abilităţi în măsură să faciliteze comunicarea, indiferent de direcţie şi scopuri, explică, în bună parte, valul de popularitate care înconjoară în prezent domeniul Public Speaking-ului.

            biblioteca (3)Desfăşurat de Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” în cadrul proiectului Biblioteca din Vacanţă pentru a treia ediţie consecutivă, atelierul de Public Speaking se adresează elevilor din ciclurile gimnazial şi primar din Craiova. Coordonat de Simona Mihaela Mocanu, voluntar al bibliotecii, activităţile derulate în cadrul cursului de Public Speaking trimit către principiul statornic al unui “un antrenament pe termen lung. Îi ajută pe copii să înteleagă faptul că temerile sunt constructive atunci cand le dozezi. […] Este nevoie de multa lectură, dicţie, curaj, pasiune, încredere şi disciplină”, după cum a declarat Mihaela Mocanu.

            La fel de importante sunt şi speranţele cu care pleacă la drum particianţii, elevi la şcolile Craiovei, şi asta pentru multe dintre ele se împlinesc pe parcursul întâlnirilor stabilite în proiect. Pentru că expimarea liberă, voioasă şi lipsită de inhibiţii este un obiectiv viabil, copiii sunt încurajaţi şi asistaţi în procesul de învăţare. Participanţii “învaţă să fie disciplinaţi, să facă totul cu bucurie şi pasiune, să aibă curaj să comunice, să citească foarte mult, să îşi asume rolul de comunicatori, să fie deschişi, să se instruiască in permanenţă şi să facă sport. Noi suntem un tot, trup, minte, suflet, aici toate sunt armonizate”, a mai declarat voluntarul Bibliotecii Aman.

            “Cursul de Public Speaking este unul dintre punctele forte ale Bibliotecii din Vacanţă. Desfăşurat gratuit, pentru o categorie inedită de public, elevii de şcoală generală, activităţile de oratorie prezintă pentru toţi cei înscrişi un mare avantaj. Sunt dinamice, electrizante şi, la final, vindecă frica de exprimare în public. E de notorietate teama care copleşeşte şi dezechilibrează chiar şi cele mai autorizate persoane în momentul rostirii unui discurs. Tocmai de aceea, ne propunem să-i instruim pe copii, să-i ajutăm să dobândească încredere şi coerenţă, forţă şi claritate în exprimarea liberă. Cum vorbitul în public nu mai este un lux, apanaj al oamenilor din pătura superioară a societăţii, activitatea în sine este privită cu un interes mereu mai mare. Fapt explicabil, evident, dacă avem în vedere transparenţa şi fluxul permanent de informare pe care, cu mici excepţii, le angajază fiecare îndeletnicire publică sau nu. Fie că sunt interesaţi de dezvoltarea personală sau de întărirea stimei de sine, fie că avem de-a face cu simpli curioşi sau cu elevi dornici să se depăşească pe sine, Public Speaking-ul reprezintă arena în care cuvintele şi nu armele tranşează fiecare confruntare”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.

Birou Presă

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”