Liga I: Universitatea pierde pe terenul lanternei Timişoara şi, prin vocea finanţatorului Mihai Rotaru, acuză vehement arbitrajul

0
390

Universitatea Craiova a irosit în această seară şansa de a urca pe primul loc în Liga I, după ce a piedut, scor 2-3, pe terenul echipei ce închide ierarhia, ACS Poli Timişoara. Alb-albaştrii au fost extrem de nemulţumiţi de maniera de arbitraj, iar ca mod de a protest au ales să nu se prezinte la flash-interviurile de după meci. Intrat în direct  la Digi Sport Special, finanţatorul Aurel Rotaru a spus că a fost o decizie luată de comun acord.  Acesta a invocat neacordarea a două lovituri de pedeapsă, pentru un henţ (min. 43), la 0-0, şi pentru un presupus fault asupra lui Ivan (min. 89), la 2-2. Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu i-a dat doar pe jumătate dreptate, considerând că se impunea penalty numai în cazul primei faze. Privind disputa, Știinţa a dominat clar prima repriză, având şi cele mai mari ocazii de a înscrie. Totuşi, ultima fază înaintea pauzei a adus deschiderea scorului în contul bănăţenilor. Robert Dumitru a acordat penalty după un fault comis de Acka asupra lui Bărbuţ. Și aici au fost suficiente discuţii. Dacă infrancţiunea a fost clară, locul unde s-a petrecut faultul s-a dovedit greu de stabilit, chiar şi după mai multe reluări. Artean (45) a transformat: 1-0. Băieţii lui Gigi Mulţescu au ieşit de la cabine decişi să răstoarne repede rezultatul, ceea ce s-a întâmplat până la jumătatea părţii secunde. Tot un penalty, după un fault la Ivan, a dus la golul egalizator, Zlatinski (61), pentru ca apoi să înscrie Rogha (68), cu  al cincelea său gol în tot atâtea partide cu Poli. Un sfert de oră mai târziu, Șeroni a făcut şah mat apărarea craioveană, i-a pasat lui Popovici, iar Popov l-a faultat în suprafaţa de pedeapsă. Al treilea penalty! Și-a asumat responsibilitatea acelaşi Artean şi a făcut 2-2 (min. 82). În ultimul minut, pe fondul atacurilor disperate ale Craiovei, Bărbuţ a plecat din preajma careului propriu şi l-a învins pe Calancea, cu un şut în diagonală, bară-gol.

  • ACS Poli Timişoara: Curileac – Scutaru, Cinu, Şeroni, Vădrariu – Artean, Poparadu (Roşu 87′) – Sorescu (Mailat 74′), Croitoru, Cârstocea (Popovici 62′) – Bărbuţ. Antrenor: Ionuţ Popa.
  • CS U Craiova: Calancea – Popov, Acka, Kay, Vătăjelu – Zlatinski – Ivan, Nuno Rocha, Bancu (Măzărache 58′), Băluţă – Rambe (Gustavo 46′). Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

Craiova cade pe 4 în clasament (fiind depăşită la golaveraj de Pandurii), cu 9 puncte în 5 jocuri, la două lungimi de Dinamo şi una de Steaua. Runda viitoare, Universitatea va primi vizita Viitorului lui Hagi, duminică, de la ora 18:00.