Festivalul de literatură ”Vasile Lucaciu”

0
393

160_nasterea_vasile_lucaciu_01Tinerii scriitori care n-au debutat încă editorial au ocazia să participe la Festivalul de literatură „Vasile Lucaciu”, care are şi o secţiune de concurs. Mai au timp la dispoziţie pentru a răsfoi manuscrisele şi a alege cele mai bune compoziţii deoarece Festivalul de litereatură „Vasile Lucaciu” va avea loc în perioada 3-4 decembrie, în comuna Cicîrlău din judeţul Maramureş. Este un festival naţional de literatură, aflat acum la cea de-a XX-a ediţie, iar în cadrul acestuia se acordă şapte premii, în valoare totală de 2.000 lei ( Marele Premiu -500 lei, două premii de 300 lei, două premii de 250 lei şi două premii de 200 lei). Debutanţii sunt invitaţi să trimită în concurs 20 de poezii şi/sau 20 de pagini de proză (cu diacritice) la adresa de e­mail: festivalulvasilelucaciu@yahoo.com, până la data limită de 31 octombrie 2016. De asemenea, o scurtă autobiografie literară şi datele de contact (nu­i nevoie de fotografie şi nici de motto). Juriul este alcătuit din critici literari din Baia Mare, Bistriţa, Cluj-Napoca, Satu Mare şi Zalău. Câştigătorii vor fi invitaţi să participe la manifestările festivalului, cheltuielile de cazare şi masă fiind suportate de organizatori (Consiliul Local Cicîrlău, Consiliul Judeţean Maramureş şi Fundaţia Culturală ”Vasile Lucaciu”). Pentru mai multe detalii de organizare, cei interesaţi au la dispoziţie numere de telefon  0262/277903, 0362/807891, 0730/930235, persoană de contact: Nicolae Goja.