Măsuri de ordine pentru raliul de la Cetate

1
362

La acest sfârşit de săptămână, sâmbătă, 23 august, şi duminică, 24 august a.c., în intervalul orar 9.00 – 19.00, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia desfăşurării evenimentului auto sportiv organizat de Asociaţia Clubului Sportiv Legal Drive, pe raza localităţii Cetate, strada „Portului”, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, modificată şi completată prin Legea nr. 10/2012. Oamenii legii atrag atenţia că, pe timpul desfăşurării competiţiei, spectatorilor le este interzis să consume alcool, să arunce cu  obiecte pe traseul de desfăşurare a competiţiei sau în direcţia altor persoane, să afişeze în zona de desfăşurare inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică, au precizat reprezentanţii IJJ Dolj.

1 COMENTARIU

Comments are closed.