După ce miercuri, timp de două ore, au protestat în curtea Spitalului de Psihiatrie din Poiana Mare, sindicaliştii Unimedical au hotărât să mai dea un răgaz conducerii unităţii sanitare pentru rezolvarea revendicărilor. Până luni, reprezentanţii spitalului ar trebui să găsească o soluţie pentru acordarea tichetelor de masă, în caz contrar sindicaliştii ameninţând cu greva generală.
Miercuri, salariaţii membri ai sindicatului Unimedical de la Spitalul de Psihiatrie din Poiana Mare au declanşat o grevă de avertisment. Pe parcursul a două ore, în curtea unităţii medicale, sindicaliştii au cerut ca tuturor celor 300 de angajaţi să li se acorde tichetele de masă, iar salarizarea personalului „să se facă în condiţiile legii”. Mai exact, în opinia protestatarilor, o parte din angajaţi, 42 dintre aceştia, ar fi trebuit să primească salarii mai mari în urma promovărilor în grade şi funcţii. Spre exemplu, patru angajaţi de la Poiana Mare încadraţi ca debutanţi, dar cu o vechime în spital de peste 3 ani, au primit în fiecare lună un salariu de 8 milioane de lei vechi. Dacă ar fi fost promovaţi, susţin sindicaliştii, aceştia ar fi primit leafa cuvenită, adică 16 milioane de lei vechi.
O altă situaţie adusă în discuţie a fost cea a asistenţilor medicali. Deşi au studii superioare în Medicină, doi dintre salariaţii Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare au rămas cu aceleaşi salarii ca şi alţi asistenţi care au absolvit o şcoală postliceală în domeniu. „Sunt doi asistenţi medicali acolo care au terminat facultatea şi s-au angajat la Poiana Mare în 2010. De atunci şi până acum, au primit bani ca şi colegii lor care au în CV o şcoală postliceală. Angajatorul ar fi trebuit să admită trecerea acestora la o grilă de salarizare superioară, conform studiilor”, a spus Ion Cotojman, liderul de sindicat al Unimedical. Potrivit sindicaliştilor, fiecare asistent medical aflat în această situaţie a pierdut aproximativ 5 milioane de lei vechi pe lună.
Protestatarii aşteaptă, încă, o soluţie
În urma negocierilor purtate, miercuri, între conducerea Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare şi sindicaliştii Unimedical nu s-a ajuns însă la un acord clar în ceea ce priveşte o rezolvare a revendicărilor. În aceste condiţii, s-a stabilit, ca până luni, 26 august, protestatarii să aştepte ca reprezentanţii spitalului să găsească o soluţie la problema tichetelor de masă. „S-a stabilit un termen până luni, 26 august. Practic, am convenit în timpul grevei, care a avut loc miercuri, în curtea spitalului din Poiana Mare, să dăm un răgaz conducerii unităţii sanitare pentru a găsi o rezolvare la aceste probleme ale salariaţilor. Apoi în funcţie de propunerile care se vor avansa şi în funcţie de soluţiile ce ne vor fi prezentate vom hotărî ce este de făcut: dacă vom continua sau nu cu protestele”, a declarat liderul sindicatului Unimedical.
Tichete de masă, în funcţie de analiza sitauţiei economice a spitalului
Pe de altă parte managerul Spitalului de Psihiatrie din Poiana Mare, Virginia Dianu, a susţinut că tichetele de masă pentru cei peste 300 de angajaţi nu au putut fi acordate din cauza problemelor financiare ale unităţii sanitare. Potrivit directorului, tichetele de masă ar însemna o cheltuială lunară de 600 milioane de lei vechi, prea mult pentru unitatea sanitară ale cărei datorii se ridică, în momentul actual, la suma de 4 miliarde de lei vechi. În ceea ce priveşte promovarea debutanţilor, managerul spitalului a declarat că nu mai este o problemă de actualitate în condiţiile în care acest proces ar fi fost demarat cu mai multe luni în urmă.
„Miercuri a avut loc o negociere cu protestatarii. În ceea ce priveşte acordarea tichetelor de masă, am stabilit să analizăm situaţia financiar-contabilă în cadrul unui consiliu de administraţie care se va reuni la nivelul spitalului. În funcţie de concluzii şi de această analiză a situaţiei economice vom vedea dacă se pot acorda tichetele de masă. Acest consiliu de administraţie se va reuni, cel mai probabil luni sau marţi”, a precizat Virginia Dianu, managerul Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare.