Ministrul Agriculturii a vizitat sistemul de irigaţii Nedeia-Măceşu

0
408

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, s-a aflat ieri pentru o vizită de lucru în judeţul Dolj. Acesta a mers, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, secretarul de stat Daniel Botănoiu şi directorul ANIF Dolj, Iulian Bucur, la sistemul de irigaţii Nedeia-Măceşu. De asemenea, Daniel Constantin a stat de vorbă cu femierii şi oficialităţile locale. Ministrul Agriculturii a spus că a efectuat această vizită de lucru pentru pentru a vedea, la mai bine de un an de când a preluat mandatul de ministru, ce s-a schimbat în sistemul de irigaţii şi pentru a afla de la fermieri dacă au existat sau nu beneficii ale măsurilor pe care le-a luat în domeniu.

După ce a vizitat staţia de pompare Nedeia-Măceşu, ministrul Daniel Constantin a afirmat că deşi pompele de irigare sunt încă din anul 1970, beneficiile măsurilor luate de când se află la conducerea Ministerului Agriculturii sunt vizibile, suprafaţa irigată crescând în acest an. “Am vrut să văd sistemul de irigaţii Nedeia – Măceşu la mai bine de un an de zile de când am preluat Mandatul de conducere a Ministerului Agriculturii, pentru a lua seamă ce s-a schimbat în sistemul de irigaţii. În acest an zona care s-a irigat a crescut foarte mult faţă de anul trecut pentru că am venit cu câteva măsuri. În acest an am avut posibilitatea să venim cu revizia tehnică, cea care a dat posibilitatea de a avea apă pe canal din luna mai şi cred că a fost mai mult decât benefică pentru fermieri şi a stimulat ceea ce înseamnă zona de irigat. Pe de altă parte, am dorit să văd eficienţa actelor normative adoptate, ultimul dintre acestea permiţând federaţiilor, organizaţiilor de utilizatori de apă să devină jucători pe piaţa de energie, iar eficienţa acestei măsuri se va vedea în preţul la apă care în acest an în medie la nivel naţional a scăzut cu 30%, un element în plus pentru a creşte suprafeţele irigate. Toate aceste lucruri cred eu, pe lângă faptul că a fost şi un an care ne-a ocolit de secetă, au condus la o producţie foarte bună, ceea ce generează şi altă problemă pe care nu am discutat-o atât de mult şi anume problema preţului şi cea legată de insuficienţa capacităţilor de stocare, astfel încât producţia din acest an care, pentru că este mare, are un preţ mai mic, să poată fi vândută în iarnă sau în primăvara anului viitor”, a spus Daniel Constantin.

“Avem în continuare nevoie de fonduri europene”

Ministrul Agriculturii s-a întâlnit cu reprezentanţi ai asociaţiilor utilizatorilor de apă din zonele Nediea-Măceşu şi Sadova-Corabia, precum şi cu primari ai comunelor din Dolj de pe valea Dunării. Aceştia au afirmat că în acest an multe sisteme de irigaţii au funcţionat după o întrerupere de trei ani şi i-au propus ministrului ca fermierul să plătească ceea ce consumă din canalul de irigaţii. O altă propunere a vizat folosirea energiei verzi pentru sistemul ANIF, care ar putea deveni atât producător, cât şi vânzător de energie, ceea ce ar conduce la scăderea preţului pentru apa de irigat. “Am preluat propunerile care au existat în această zonă, în principal ele au vizat refacerea sistemului de irigaţii, faptul că avem în continuare nevoie de fonduri europene sau fonduri de la bugetul de stat pentru a internabiliza canalele şi pentru a avea un impact asupra preţului. Au fost apreciate şi de către beneficiari ai fondurilor europene pentru a reface acele staţii de pompare pe care le-au preluat în proprietate. Fondurile acestea au crescut substanţial. Dacă anul trecut erau la 25 de milioane de euro, ele au crescut la până peste 110 milioane de euro în 2013, acesta fiind un alt lucru important. Avem în continuare nevoie să finanţăm acest lucru”, a mai spus Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.

La rândul său, Iulian Bucur, directorul ANIF Dolj, a afirmat că anul acesta suprafaţa irigată din judeţ a crescut de la 4.000 la 25.000 de hectare, precizând că în zilele următoare va avea o discuţie cu reprezentanţii CEZ Vânzare, care i-au propus o renegociere a preţului la energie pentru sistemele de irigaţii.

“Trebuie să salvăm aceste pământuri atât de productive”

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a semnalat faptul că localităţile de pe Valea Dunării trebuie protejate, având în vedere că inundaţiile care au avut loc în urmă cu câţiva ani le-au afectat serios. Şeful administraţiei publice judeţene i-a atras atenţia Ministrului Agriculturii că trebuie gândită o strategie naţională de protejare a acestor zone. “Agricultura este un sector dificil dar foarte important pentru judeţul Dolj. Ne aflăm în momentul în care vorbim despre un an bun, dar nu foarte bun, aşa cum ne-am fi dorit. Nu sunt specialist în agricultură, dar din ceea ce ştiu eu ne aşteaptă un segment financiar 2014-2020 foarte important. Aici vine şi strategia pentru Dunăre şi tot ce avem noi în această zonă este eligibil. Sunt 17 localităţi, de la Cetate până la Dăbuleni, care au avut probleme imense în 2005-2006 cu inundaţiile. Trebuie să vorbim de o strategie naţională pentru regăsirea culoarelor Dunării. Pentru asta trebuie să reuşim să luăm fonduri europene. Este cazul să ne gândim foarte clar la ceea ce se întâmplă şi să salvăm aceste pământuri care sunt atât de productive. Judeţul Dolj este unul către care atenţia dumneavoastră trebuie să fie focusată”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

 

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii:

“Am simţit nevoia ca în acest an să venim cu această facilitate – reabilitarea sistemului de irigaţii – pentru că se anunţa un an secetos şi nu am vrut să riscăm şi să avem aceleaşi producţii din 2012. Am văzut că toată lumea spune acum că producţia este mare pentru că a plouat, dar nu este chiar aşa, cu ploaia se fac 5-6 tone la hectare, iar cu irigatul 12 tone la hectar. Este o problemă că avem în continuare, mai ales pe structura principală, canalele neimpermeabilizate. Pierderile sunt foarte mari şi sunt suportate de către beneficiari. Din păcate, până când acest sistem nu va fi la privat sau în concesiune, nu ştiu dacă vom putea face cumva ca dumneavoastră să plătiţi exact ce luaţi din canalul respectiv, pentru că s-ar considera ajutor de stat. Sunt costuri pe care trebuie să le plătească cineva”.