Qatarul a vărsat 7 miliarde de dolari Fraţilor Musulmani. În replică, Arabia Saudită, marele aliat al Egiptului în Orientul Mijlociu, a donat 12 miliarde dolari armatei. „Poziţia comunităţii internaţionale privind Egiptul a luat o direcţie greşită”, a declarat luni şeful diplomaţiei saudite, prinţul Saud Al-Faisal. „Noi nu vom uita aceste poziţii ostile faţă de naţiunile arabe şi islamice, dacă acestea sunt menţinute”, a avertizat el. Între timp, UE discută posibilitatea de a suspenda ajutorul financiar de 5 miliarde euro promis Egiptului în 2012, numai că ministrul saudit a asigurat că ţările arabe vor compensa toate sancţiunile occidentale. Deja, după îndepărtarea preşedintelui islamist Mohamed Morsi, la 3 iulie a.c., monarhiile din Golf au anunţat vărsarea către noul Executiv egiptean a 12 miliarde de dolari, din care 5 miliarde Arabia Saudită, 4 miliarde Kuweitul şi 3 miliarde Emiratele Arabe Unite. Un gest vital pentru Cairo, care, spre deosebire de ajutorul occidental, constând în livrări de echipament militar sau asistenţă pentru ONG, exprimat în petrodolari, va alimenta direct rezervele goale ale Băncii Centrale egiptene. Regele Abdallah a justificat susţinerea sa pentru Cairo prin lupta contra terorismului şi extremismului. O luare de poziţie rară pentru o ţară cu o diplomaţie de obicei şoptită. Marele partener al Egiptului sub fostul regim, în numele axei sunite pro-americane Riyad-Cairo, saudiţii n-au digerat înlăturarea fostului lor amic, Hosni Mubarak, în urma revoluţiei din 25 ianuarie 2011. Căderea raisului a constituit un veritabil traumatism în Arabia Saudită, deoarece Mubarak a fost sacrificat pentru a se permite ascensiunea Frăţiei Musulmane, notează politologul şi consultantul Karim Sader, specialist în monarhiile din Golf. Ghidaţi de pragmatism politic, americanii s-au acomodat puterii Fraţilor Musulmani, mai ales că aceştia erau ultraliberali la nivel economic şi garantaseră securitatea Israelului. O palmă pentru Riyad, care cultivă o adversitate istorică faţă de confreria islamistă. Ţară bogată în petrol, Arabia Saudită a fost în 2011 teatrul unor manifestări ale şiiţilor, populaţie minoritară în această ţară (10%). Arestarea, în iulie 2012, a unui demnitar şiit care pleda pentru separarea regiunii petrolifere Qatif et d’Al-Hassa, n-a adus liniştea şi toate ingredientele pentru o „primăvară arabă” erau adunate. De aceea, intervenţia armatei egiptene, sub acoperirea unei revoluţii populare, a fost primită cu braţele deschise de către Riyad. Nu-i mai puţin adevărat că omul forte al ţării, generalul Abdel Fatah al-Sissi, fusese ataşat militar în Arabia Saudită. Reiterăm: îndepărtarea Fraţilor Musulmani a fost salutată de toate monarhiile din Golf, cu excepţia Qatarului, extrem de prudent. „Qatarul se găseşte într-o poziţie delicată şi nu poate abandona Fraţii Musulmani, cărora le-a promis bani, dar nu are nici mijloacele de a se opune Arabiei Saudite”, subliniază politologul Karim Sader. Odată cu căderea puterii islamice, Arabia Saudită este, în orice caz, răzbunată. Petromonarhiile au convertit potenţialul revoluţionar al „primăverii arabe” sub formă de logică contrarevoluţionară. Singura ţară sunită care a îndrăznit să sfideze Riyadul nu este arabă, este Turcia. Recep Tayyip Erdogan a criticat în repetate rânduri lipsa de acţiune internaţională la masacrul din Egipt, care provoacă o criză de leadership în sânul lumii sunite. Duminică, preşedintele turc a spus că nu vede nici o diferenţă între al-Sissi şi Bashar al-Assad.
