Tulsi Gabbard susţine că poate dovedi că agenţiile de informaţii au fost constrânse să stabilească existenţa unei interferenţe ruseşti în alegerile prezidenţiale în 2016. Ea solicită urmărirea penală a lui Barack Obama, pe care îl acuză de conspiraţie trădătoare. La 18 iulie a.c., a publicat pe X postări în care denunţă presiunile pe care administraţia fostului preşedinte democrat le-ar fi exercitat asupra CIA pentru a stabili existenţa unei interferenţe ruseşti menţionate. Tulsi Gabbard conduce o campanie media pentru a demonstra că echipa lui Obama a pregătit terenul pentru o lovitură de stat, timp de mai mulţi ani, împotriva lui Donald Trump, după victoria acestuia asupra lui Hillary Clinton. A pus deja la dispoziţia Departamentului de justiţie o serie de documente care se presupune i-ar susţine afirmaţiile, cu scopul ca acestea să facă obiectul unei sesizări penale. În 2017, cele trei agenţii de informaţii (CIA, FBI, NSA) au evidenţiat existenţa interferenţei Rusiei, fără a dovedi că aceasta a condus la victoria lui Donald Trump. Barack Obama a rupt tăcerea, în cele din urmă, în faţa apelurilor lui Donald Trump de a fi cercetat penal, respingând fără echivoc acuzaţiile succesorului său conform cărora ar fi încercat o lovitură de stat prin fabricarea de dovezi. Obama consideră că afirmaţiile sunt suficient de scandaloase, bizare şi ridicole, menite de a distrage atenţia de la alte probleme.
Acasă Actualitate Actualitate externă SUA: Şefa serviciilor secrete îl acuză pe Barack Obama că ar fi...