Bar, scandal, poliție, spital

0
42

Polițiști din cadrul Secției 1 Craiova au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În dimineaţa zilei de 20 iulie a.c., ora 05.50, o patrulă de siguranță publică (formată dintr-un polițist din cadrul Secției 1 Poliție Craiova și un jandarm de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj) a fost sesizată cu privire la faptul că, în incinta unui bar a avut loc un conflict între mai multe persoane, una dintre acestea folosind un spray iritant-lacrimogen.

Din cercetări a reieșit că între un tânăr de 28 de ani și un bărbat de 56 de ani a izbucnit un conflict spontan, bărbatul de 56 de ani fiind lovit de tânăr în față. Tânărul a ieșit apoi din bar, urmat de mai multe persoane, iar conflictul a continuat. La un moment dat, una dintre acestea, un tânăr de 36 de ani, a folosit spray-ul iritant-lacrimogen al amicului. De asemenea, cei implicați în conflict au pus mâna pe pietre, lovind caroseria unui autoturism parcat în zonă și spargând geamul societății comerciale.

În urma folosirii spray-ului iritant-lacrimogen, mai multe persoane au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Până în acest moment, niciuna dintre persoanele vătămate în urma evenimentului nu a dorit să formuleze plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe sau distrugere.

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii i-au reținut, pentru 24 de ore, pe cei doi tineri (de 28 și 36 de ani), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astăzi, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *