Şcoala de vară „Amfiteatrul studenției”

0
440

În perioada 15 iulie – 29 iulie 2018, Facultatea de Mecanică a Universităţii din Craiova desfăşoară pentru cel de-al doilea an consecutiv Şcoala de vară „Amfiteatrul studenției”, proiect câştigat de Universitatea din Craiova în cadrul Proiectului privind învățământul secundar / Romanian Secondary Education Project (ROSE) implementat de Ministerul Educației Naționale.

În acest an, 52 de elevi participă la activitățile desfășurate în Craiova, aceștia provenind  din patru licee din zona Olteniei și anume, 30 elevi Liceul Tehnologic „Brătianu” din Drăgăşani, 7 elevi din Liceul „George Tarnea” din Babeni, 15 din Liceul „Gheorghe Surdu” din Brezoi.

Elevii vor participa la cursuri introductive în domenii precum: Ingineria Autovehiculelor, Ingineria Transporturilor, Inginerie și Management, Inginerie Industrială, Inginerie Civilă; dar şi la ateliere de lucru în domeniul Ingineriei pe teme precum: prototipare virtuală, mecatronică, trafic rutier, termotehnică, analiză cu elemente finite, rezistența materialelor. Elevii vor avea ocazia să lucreze cu echipamente de ultimă generație, să realizeze experimente tehnice, să înregistreze date experimentale și să le interpreteze în scopul dezvoltării cunoștințelor tehnice și orientării spre o carieră în domeniul ingineriei mecanice.

Pe lângă alte cursuri de consiliere şi orientare, tinerii vor face vizite de studiu la agenții economici din zona Olteniei – la Dico și la Popeci Utilaj Greu, dar şi în alte locuri reprezentative pentru Craiova şi Oltenia.

ROSE este un proiect care își propune să contribuie la reducerea abandonului în învățământul secundar și terțiar  și la  creșterea ratei de promovare a examenului de bacalaureat.

Proiectul, finanțat printr-un împrumut de 200 de milioane de euro acordat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, va fi implementat de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice pe o perioadă de 7 ani, între 2015 și 2022. Acordul de împrumut (Proiectul pentru învățământ secundar) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Washington la 17 aprilie 2015, a fost aprobat prin Legea nr. 234/08.10.2015 de ratificare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757/2015.