Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că joi, 21 iulie a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj l-au depistat pe Ion T. (28 de ani), din comuna Unirea. Pe numele doljeanului, autorităţile judiciare din Franţa au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea, pe teritoriul acestei ţări, în cursul anului 2016, în complicitate cu alte persoane, a doua infracţiuni de asociere în vederea comiterii de infracţiuni şi proxenetism calificat. Doljeanul a fost prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care au emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Craiova în vederea emiterii mandatului de arestare şi demarării procedurilor de extrădare. Tânărul a fost introdus în arestul I.P.J Dolj.