Colocviile „Ion D. Sîrbu”, la a IV-a ediţie

0
127

„Scriitori la TRADEM” – proiect cultural susţinut încă din 2010 de Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a municipiului Craiova – continuă cu o nouă ediţie a Colocviilor „Ion D. Sîrbu”. Evenimentul se va desfăşura vineri, 27 iulie, de la ora 17.00, şi o va avea ca invitată de onoare pe Elisabeta Sîrbu, soţia scriitorului. Intrarea va fi liberă.

Ion D. Sîrbu

«În acest an, pe 28 iulie, s-au împlinit 93 de ani de la naşterea lui Ion D. Sîrbu, un scriitor şi cărturar cu un destin tragic în literatura şi cultura română. Fidel memoriei şi operei scriitorului, un grup de prieteni ai literaturii sale vă invită la cea de-a IV-a ediţie a Colocviilor „Ion D. Sîrbu”, care va fi găzduită de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”», anunţă organizatorii.

Prima ediţie a Colocviilor – organizate de Nicolae Coande şi Ioan Lascu –  a avut loc în 2009, la ea participând o serie de scriitori din ţară şi din Craiova. Cea de-a IV-a, ca şi precedentele două, se desfăşoară sub egida „Scriitori la TRADEM” şi o readuce în mijlocul participanţilor, ca invitat de onoare, pe soţia scriitorului, Elisabeta Sîrbu.

În cadrul Colocviilor vor susţine comunicări George Popescu, Mihai Ene, Jean Băileşteanu, Nicolae Coande şi Lia Elena Boangiu. Din Statele Unite se vor alătura, printr-un salut scris transmis acestei ediţii, Virgil Nemoianu, profesor de literatură la Universitatea Catolică din Washington D.C., şi Vladimir Tismăneanu, profesor la Universitatea Maryland, College Park. „Intervenţiile celorlalţi participanţi pe marginea operei şi vieţii scriitorului sunt binevenite în necesarul dialog care trebuie purtat pe durata desfăşurării colocviilor”, adaugă organizatorii evenimentului.

„Câţi dintre conaţionali (şi, în fond, câţi dintre contemporanii noştri în general) izbutesc atât de genial (bagă de seamă: îmi măsor bine cuvintele) să unească surâsul Raţiunii voltairiene cu o credinţă caldă şi întreagă în Fiinţă (ca obşte umană, ca familie, ca tradiţie, ca natură, ca divinitate), aşa cum faci tu? Astfel de performanţe intelectuale şi existenţiale reuşeau poate în Weimarul lui Goethe, dar nu se mai văd niciodată în zilele noastre”. (Virgil Nemoianu, scrisoare către Ion. D. Sîrbu, 7 iulie 1989)