Nouă tone de fier confiscate de poliţiştii de la Transporturi Feroviare

0
265

Poliţiştii de la Transporturi Feroviare Dolj împreună cu jandarmi au descoperit la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din comuna Poiana Mare aproximativ 9 tone de materiale feroase achiziţionate ilegal. Cantitatea respectivă a fost confiscată de oamenii legii, iar administratorul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 2.500 lei şi este cercetat pentru evaziune fiscală.

Poliţişti ai Secţiei Regionale de Transporturi Feroviare Craiova sprijiniţi de jandarmi au organizat, în cursul zilei de joi, o acţiune având ca scop verificarea modului de efectuare a comerţului cu deşeuri feroase şi neferoase. Asta pentru a descoperi dacă cei care se ocupă cu astfel de activităţi au şi elemente ce provin de la calea ferată, întrucât hoţii continuă să sustragă diverse componente metalice pentru a le valorifica la centrele de fier vechi.

“În cadrul activităţilor desfăşurate, oamenii legii au efectuat verificări şi controale la trei societăţi comerciale şi la 30 de persoane fizice care se ocupă cu astfel de activităţi, atât în Craiova, cât şi în alte localităţi din judeţ. Astfel, a fost constatată o faptă de natură penală pentru care a fost aplicată o sancţiune de 2.500 lei în conformitate cu prevederile OG 16/2001, de asemenea a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, fiind ridicate în vederea confiscării aproximativ 9 tone de deşeuri feroase”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, agent Amelia Căprărin.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din localitatea Poiana Mare, poliţiştii de la TF au descoperit aproximativ 9.000 kilograme de deşeuri feroase care fuseseră colectate de la diverse persoane fizice, fără ca administratorul să deţină autorizaţie în acest sens. Astfel, Mioara Priboi, de 20 de ani, din localitate, administratorul unităţii, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 2.500 lei. În plus, oamenii legii au confiscat cele aproximativ 9 tone de deşeuri feroase, în valoare de 7.650 lei, în cauză fiind întocmite acte premergătoare de constatare pentru infracţiunea de evaziune fiscală.