Situaţie complicată în Grupa F la Mondial

0
430

În grupa F de la Mondial am putea avea o situaţie unică după ultima etapă a grupelor. Dacă Germania bate Coreea de Sud cu 1-0, iar Suedia învinge Mexic cu acelaşi scor, am avea 3 echipe cu acelaşi număr de puncte şi acelaşi golaveraj, practic la egalitate perfectă. În acestă situaţie, se va ajunge la criteriul fair-play-ului, acolo unde Germania stă cel mai prost, mai ales după ce Jerome Boateng a fost eliminat în meciul cu Suedia. Până acum, Mexic şi Suedia au câte două cartonaşe galbene încasate, iar nemţii au echivalentul a cinci cartonaşe galbene. În cazul în care şi la acest capitol se va ajunge la egalitate, atunci ultimul criteriu de departajare va fi tragerea la sorţi.

O situaţie de egalitate în 3, dar pentru un singur loc, am avea şi în cazul în care Coreea de Sud bate Germania cu 1-0 şi Mexic câştigă tot cu 1-0 cu Suedia. Mexic ar fi calificată cu 9 puncte, iar Germania, Coreea şi Suedia ar avea câte 3 puncte şi acelaşi golaveraj.

Totuşi, e greu de crezut că Germania nu va învinge Coreea de Sud la mai mult de un gol, pentru a-şi asigura calificarea în optimi. Suedia are nevoie de o victorie la 2 goluri cu Mexic pentru a fi sigură că merge mai departe, în timp ce Mexic trebuie să nu piardă, ca să nu aibă emoţii pentru accederea în optimi.