Un efect imediat al unui eventual Brexit at fi devalorizarea puternică a monedei britanice. Pentru a se pune la adăpost, cetăţenii din Regat s-au înghesuit, să schimbe lire şi să cumpere valute străine. Dealerii de la casele de schimb spun că au avut cele mai mari tranzacţii din ultimii ani. Indiferent de motive, un lucru este cert: mulţi se tem de posibilul impact asupra ratelor de schimb în cazul unui vot în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană. Mulţi analişti cred că un “DA” pentru ieşire ar scădea mult valorea lirei sterline şi puterea de cumpărare a insularilor. Britanicii au preferat euro şi dolarii americani. Analiştii financiari se tem de un impact serios şi mai ales de o expunere a lirei sterline de până la 10%. Unele companii financiare au anunţat suspendarea tranzacţiiilor pentru una până la trei zile. Schimburile valutare la ghişee au crescut cu 49% faţă de anul trecut. Pe internet diferenţa a fost şi mai mare 381%. Un eventual Brexit ar putea avea efecte negative şi asupra economiei României. Ne-ar afecta direct prin canalele investiţiilor şi comerţului bilateral.
Acasă Ultima oră Cetăţenii din Regatul Unit s-au înghesuit să cumpere valute străine, speriaţi de...