Pe reţelele de socializare şi alte utilităţi numerice, utilizatorii aparţinând celor două tabere, cea a lui “leave“, dar şi a lui “remain” acceptă că, în sondajele de opinie, adepţii pro şi anti “brexit” se află la egalitate. Personalităţi politice cu relief, precum David Cameron şi Jeremy Corbyn (anti-“brexit”) şi Nigel Farage (UKIP – pro-“brexit”), Boris Johnson, fost primar al Londrei – conservator –, apar într-un clasament final al celor care au influenţat cel mai mult opţiunile alegătorilor, pe reţelele de socializare. Brendan Cox, soţul deputatei britanice Jo Cox, asasinată joia trecută la Birstall, a dat un interviu pentru BBC, reamintind că soţia sa, o militantă pentru drepturile omului, a murit pentru opiniile sale ferme, pentru ca ţara ei să rămâne membră a UE. La capătul unei campanii violente, pe fondul sloganelor anti-imigraţie, dar şi anti-elite, care au culminat cu asasinarea deputatei Jo Cox, Regatul Unit ar putea rămâne un membru neîncrezător şi puţin entuziast al UE. Tonalitatea dezbaterilor a eşuat în reconcilierea timidă cu familia europeană. În cazul unui “IN”, rezultatul va lăsa un gust amar partizanilor “brexit”. Şi reciproca e valabilă. Nu este sigur ce se va întâmpla cu premierul David Cameron, în condiţiile în care partidul conservator din care face parte şi al cărui lider este s-a arătat divizat, majoritatea membrilor fiind pentru “brexit”. Şi “brexit” şi “remain” vor crea propriile dinamici, afirmă cercetătorii. Un Regat Unit semidetaşat, care nu se angajează în forţă, la construcţia europeană, îşi va vedea diminuată influenţa la nivelul celor 28. Şi altceva, în afara ranforsării euroscepticismului european, nu va putea face. La 19 februarie a.c., David Cameron semnase, după mai multe săptămâni de negocieri, un acord cu partenerii europeni, convenindu-se asupra unor reforme dorite de Londra. Regatul Unit a obţinut in extremis o derogare privind drepturile sociale în favoarea angajaţilor imigraţi intra-europeni. Aranjamentul din 19 februarie a.c. îngăduia Londrei şi alte facilităţi. Şi, atât Jean Claude Juncker, cât şi Angela Merkel, dar şi Francois Hollande, căzuseră de acord. Inclusiv într-o chestiune expresă dorită de premierul britanic: “responsabilitatea pentru supervizarea stabilităţii financiare a Regatului Unit, rămânea în competenţa Băncii Angliei”. Există destulă nelinişte şi la Bruxelles. Deja, ieri, Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a anunţat că nu este prevăzută o rundă de renegociere cu Londra, după referendum, pe apartenenţa Regatului Unit la UE. Francois Hollande, la rândul său, a estimat că viitorul UE se joacă joi la referendumul britanic, pe menţinerea sau non-menţinerea Regatului Unit în UE. El a avertizat că Parisul consideră o “rupere” a Londrei ca ireversibilă şi a pus în gardă asupra consecinţelor serioase pentru britanici de a nu putea accede la piaţa unică europeană în caz de “brexit”. Angela Merkel, cancelarul german, la întâlnirea cu premierul polonez Beata Szydlo a spus că doreşte ca Marea Britanie să rămână în UE, însă decizia aparţine cetăţenilor britanici. Se pomeneşte şi de riscul unui efect de domino, în sensul că victoria „brexit” ar marca începutul sfârşitului UE. Olanda, Finlanda, Danemarca, Suedia sunt în afara zonei euro. Există un “bombardament” cu informaţii de ultim moment, din partea ambelor tabere şi tocmai această febrilitate, greu de descris, face greu previzibil orice deznodământ. În orice caz, premierul David Cameron “s-a legat la cap” cu o mare problemă… fără să-l doară, cum se spune pe la noi. Când a realizat consecinţele economice în cazul unui „brexit”, era prea târziu, fiindcă se intrase în linie dreaptă.
