BILD: „Dacă rămâneţi în UE, recunoaştem golul din 1966”

0
331

bildTabloidul Bild, ziarul cu cea mai mare circulaţie din Germania, a întâmpinat ziua referendumului pentru BREXIT cu o primă pagină antologică: ziariştii germani promit că, dacă britanicii rămân în UE, vor recunoaşte în premieră golul controversat prin care Anglia a bătut Germania în finala Campionatului Mondial din 1966. Mingea şutată de Geoff Hurst în acea finală (singura, de altfel, câştigată vreodată de Anglia) a căzut din bara transversală foarte aproape de linia porţii. Arbitrul întâlnirii a acordat golul care le-a deschis britanicilor calea spre victorie, în ciuda protestelor puternice ale jucătorilor germani. Nici până acum, în ciuda tehnologiei de ultimă generaţie, nu s-a putut stabili fără dubii dacă a fost gol valabil sau nu. Germanii au contestat permanent acel gol, fiind unul dintre motivele de interminabile ironii la adresa britanicilor.