Autorităţile de la Chişinău cer Rusiei să înceteze acţiunile de recrutare ilegală din Republica Moldova

0
288

56ff7f76682ccf2290a6f317Guvernul de la Chişinău a transmis Ambasadei Rusiei la Chişinău o notă verbală prin care somează autorităţile ruseşti să înceteze acţiunile de recrutare ilegală de pe teritoriul Republicii Moldova a cetăţenilor în rândul forţelor armate ruse. Ministerul moldovean al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, care menţionează cazurile recente de recrutare în localitatea Ternovca din raionul Slobozia, cât şi altele înregistrate anterior, reiterează atitudinea oficială a autorităţilor moldoveneşti, potrivit căreia astfel de acţiuni contravin legislaţiei Republicii Moldova, normelor şi principiilor dreptului internaţional, precum şi acordurilor bilaterale moldo-ruse, în particular, Tratatului de prietenie şi cooperare dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. De asemenea, în acest context, au fost reamintite demersurile Chişinăului privind necesitatea retragerii trupelor ruse şi a muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova şi transformarea actualei operaţiuni de menţinere a păcii într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional, ase arată într-un comunicat al MAEIE.