Mijlocaşul Universităţii regretă plecarea lui Brandan şi este impresionat de calităţile defensive ale lui Popov
Mijlocaşul de 28 de ani al Universităţii Craiova, Ionuţ Târnăcop, a comentat acomodarea cu programul de pregătire din Austria: „Cu siguranță este cea mai grea, dar și cea mai benefică. Pentru că acumulările de acum te ajută în timpul campionatului. Este destul de greu, am început cu antrenamente solicitante, dar cu siguranță, cu cât tragem mai mult în aceste zile, cu atât ne va fi mai bine de-a lungul sezonului”. Târnăcop spune că a încercat să-l determine pe prietenul său, Brandan, să rămână în Bănie, dar argentinianul a fost de neînduplecat: „Brandan a fost și va rămâne prietenul meu foarte bun. Este un jucător valoros, care se află pe final de carieră și a decis să încerce o nouă experiență. Am vorbit și eu, și Bawab cu el, dar nu am putut să-l influențăm cu nimic. Îi doresc succes, dar să termine sub noi când se va trage linie, vara viitoare”. Cât despre revenirea la prima echipă a foştilor săi colegi de la Sportul, Ferfelea şi Curelea, Ionuţ Târnăcop a afirmat: „Sunt jucători foarte buni și sper să ne ajute cât mai mult în noul campionat, îşi vor pune amprenta asupra jocului echipei”. Târnăcop a rămas impresionat de forţa lui Popov, după primele antrenamente alături de bulgar: „Este un jucător cu experiență și cu foarte multe calități. Este ca o stâncă, atacanților din Liga I le va fi destul de greu să-l depășească. Ne va sprijini în îndeplinirea obiectivului în noul sezon”.
„Postul meu favorit este unde mă bagă antrenorii”
Folosit pe mai multe posturi în campionatul trecut, jucătorul venit de la „U” Cluj spune că este dispus în continuare să evolueze acolo unde antrenorii au nevoie de el: „Unde vor considera nea Emil și nea Sorin că dau randament mai bun acolo am să joc. Important este să ajut echipa cât mai mult, să strângem cât mai multe puncte pentru a ne îndeplini obiectivul. Asta este ceea ce contează, nu postul pe care joc. Antrenori știu mai bine care e poziția pe care trebuie să joc. Unde mă bagă e cel mai bun post. Mie îmi place când se termină meciul și ies învingător de pe teren”.
Jucătorul Craiovei a comentat şi noul sistem de desfăşurare al ligii I, precum şi obiectivele echipei din Bănie: „Este o situație nouă. Am văzut că multe echipe s-au întărit, au adus jucători cele din față. Îmi doresc să ținem ritmul și să ne bătem acolo sus. Va fi un campionat foarte greu, în play-off vor fi meciuri dificile. Eu sper să fiu sănătos și să îndeplinim obiectivul fixat de club. E plauzibil obiectivul decis de club, anume locurile 1-4, având în vedere că sezonul trecut am terminat pe 5, am avut câteva meciuri în care puteam face mult mai mult. Anul acesta sper că nu vom mai repeta acele greșeli. Dacă în tur luam gol foarte greu, în retur am luat niște goluri ușoare. De vină am fost toți jucătorii. Și când câștigăm, și când pierdem rămânem uniți. Şi anul trecut toți jucătorii, împreună cu staff-ul am format o familie, atât în teren, cât și în afara lui. Ne-am ajutat tot timpul: când unuia i-a fost greu, ceilalți au sărit în ajutorul lui. Important este să nu pierdem, să luăm cât mai multe puncte. Dacă e să câștigăm și Cupa României este binevenită, orice jucător își dorește să aibă trofee în cariera lui”. Târnăcop a avut cuvinte de apreciere şi pentru fanii din Bănie: „Au reprezentat și anul trecut. Au fost un factor important în ajungerea pe locul 5. Sunt suporteri minunați, foarte fanatici, în multe meciuri din deplasare ne făceau să ne simțim ca acasă”.