Medic stomatolog craiovean, reţinut de poliţişti. Înșelăciune de peste 98.000 lei!

0
1956

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au reţinut, pentru 24 de ore, o femeie de 33 de ani, din municipiul Craiova. Aceasta este medic stomatolog şi este acuzată că ar fi prejudiciat Casa de Asigurări de Sănătate Dolj cu peste 98.000 de lei.

La data de 22 martie a.c., având în vedere cercetările ce se efectuează într-un dosar penal , sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, polițiștii au efectuat şase percheziţii domiciliare, în municipiul Craiova şi în comuna Radovan, atât la domiciliul unor cadre medicale, cât și la sediul cabinetelor medicale în care aceștia asigură asistență medicală de specialitate. În urma percheziţiilor, au fost identificate și ridicate înscrisuri şi medii de stocare, ce constituie mijloace de probă. Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada mai 2022 – februarie 2023, femeia de 33 de ani, în calitate de medic stomatolog, prin completarea și depunerea unor înscrisuri nereale, ar fi indus și mențiunt în eroare reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Dolj, solicitând și decontând servicii medicale stomatologice fictive acordate unor pacienţi, inclusiv minori, fapt ce ar fi avut ca urmare obținerea unui folos patrimonial injust. Prejudiciul cauzat Casei de Asigurări de Sănătate Dolj este de peste 98.000 lei. “În baza probatoriului administrat, femeia a fost reținută de poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reţinută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea luării unei măsuri preventive. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj . Conform unor surse mai mult decât credibile, este vorba despre Camelia Sânziana Sanfira (Covatariu) foto Facebook. Sumele de bani i-ar fi fost decontate pentru consultații și lucrări dentare fictive. Ar fi vorba de peste 100 de acte materiale. Dr. Sanfira ar fi bănuită de înşelăciune, fals intelectual și uz de fals.