Ambasadorul Elveţiei a vizitat comuna Goicea

0
479

Cu o vechime de peste 440 de ani, una dintre cele mai vechi localităţi atestate din Oltenia, Goicea a îmbrăcat sâmbătă, 21 mai a.c. hainele de sărbătoare. De „Zilele Comunei”, cei peste 3.000 de locuitori s-au putut bucura de vizita unor personalităţi, unele chiar inedite. Printre acestea, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, născut pe meleagurile de aici, dar şi ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Jean-Hubert Lebet.goicea 3

          Ca de fiecare dată, la 21 mai, comuna Goicea, în plin aer de primăvară, a organizat manifestări prilejuite de Zilele Comunei. O veritabilă ocazie de a etala vitalitatea localităţii, bogăţia umană care se descoperă an de an, dar şi bucuria localnicilor de a trăi alături de cei ce se reîntorc printre ei, măcar pentru câteva ceasuri. A fost şi cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, născut pe aceste meleaguri, unde Desnăţuiul poartă cu sine tot atâtea destine, de sute de ani. Fiii Satului s-au întors, chiar şi pentru o zi, în comuna în care au văzut prima dată lumina zilei şi au trăit acel sentiment inefabil al apartenenţei la o lume plină de speranţă.goicea

Donaţie, două autospeciale de stins incendii

          La manifestările ocazionate de „Zilele Comunei Goicea” a participat şi delegaţia PSD Dolj, în frunte cu preşedintele său, deputatul de Dolj, Claudiu Manda. Surpriza localnicilor a fost foarte mare la sosirea unei personalităţi din viaţa diplomatică: ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, E.S. Jean-Hubert Lebet.

          Contribuţia elveţiană în România se ridică la 181 milioane CHF. Elveţia a aprobat 7 Fonduri Tematice şi 19 Proiecte individuale care vizează reducerea disparităţilor economice şi sociale până la sfârşitul perioadei de angajament în decembrie 2014. Toate proiectele trebuie să fie încheiate până în decembrie 2019. Un birou pentru Contribuţia elveţiană (SCO) a fost stabilit la Bucureşti cu scopul de a lucra îndeaproape cu Unitatea Naţională de Coordonare (UNC) din cadrul Ministerului român al Finanţelor Publice, cu privire la implementarea proiectelor. Pentru comuna Goicea, vizita E.S. Jean-Hubert Lebet a avut şi o latură pragmatică, ce s-a materializat prin predarea cu titlu gratuit, în beneficiul comunei, a două autospeciale pentru stingerea incendiilor, din partea asociaţiei Operation Village Roumains, din Elveţia.

Locul care a dat personalităţi în multe domenii

          Satul Goicea a fost atestat documentar la 4 aprilie 1575 – 1577, într-o scrisoare a lui Alexandru Voievod către boierul Barbu Postelnic, căruia îi atrăgea atenţia că pescuise în bălţile mănăstirii, Tismana. Domnitorul Ţării Româneşti preciza că, pentru peştele luat din bălţile mănăstirii, „el a trimis pe jupan Ivasca, mare vornic, de a luat daturile de la satele Benga, Plosca si Goicea”. Anii au tot trecut şi au lucrat în favoarea celor născuţi pe aceste meleaguri. Personalităţi precum diplomatul Petre Gigea –pseudonim literar Petre G. Gorun, artistul Marin Chisăr – „Micu a lu’ Ion a lu’ Şarpe”, cum era cunoscut în comună -, istoricul şi academicianul Ştefan Ştefănescu sunt doar câteva dintre numele care au făcut şi fac cinste unei comunităţi, nu cu mult diferită de altele, dar poate mai plină de vitalitate şi respect pentru valorile tradiţionale.