Sprijin pentru copiii cu deficienţe din Craiova

0
546

În perioada mai-decembrie a.c., Asociaţia „Încredere” desfăşoară, cu susţinerea Fundaţiei Orange, proiectul „Şanse pentru Viaţă”, program ce îşi propune îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor cu deficienţe senzoriale multiple, retard mental, retard psihomotor şi o mai bună integrare socială a acestora.

Prin terapii specifice şi de integrare socială, acest program îşi propune să amelioreze calitatea vieţii pentru 20 de copii cu deficienţe multiple (văz, auz, retard psihomotor, întârziere mentală) înscrişi la Şcoala Specială „Sfântul Vasile” din Craiova. În plus, proiectul va oferi familiilor acestor copii consiliere şi acces la educaţia de specialitate caracteristică tipului de deficienţă.  În cadrul proiectului vor fi incluşi copii cu deficienţe grave şi severe. Fiecare copil va fi evaluat şi i se va aplica terapia specifică tipului de deficienţă, iar evaluarea va fi repetată la fiecare două luni pentru a monitoriza evoluţia. Copiii vor participa la terapii precum: logopedie, terapie cognitiv-comportamentală, stimulare auditivă şi vizuală, ce vor sprijini procesul de recuperare.

Un număr  tot mai mare de copii şi adolescenţi vor avea parte de terapii specifice

  „Şanse pentru Viaţă” este unul dintre cele şase proiecte câştigătoare la ediţia din acest an a concursului „Susţine un ONG”, prin care Fundaţia Orange oferă fonduri pentru proiecte în beneficiul comunităţii, coordonate de angajaţi ai Orange România.

Asociaţia „Încredere” este o organizaţie non-profit a cărei misiune principală constă în îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor şi adolescenţilor cu dizabilităţi fizice şi psihice pentru o mai bună integrare socială a acestora. Asociaţia este o prezenţă recunoscută pentru acţiunile caritabile de strângere de fonduri pentru ajutorarea copiilor cu dizabilităţi. Prin parteneriatul cu Fundaţia Orange în cadrul proiectului „Şanse pentru Viaţă” un număr din ce în ce mai mare de copii şi adolescenţi vor avea parte de terapii specifice ce vor contribui la creşterea şanselor de recuperare.

Fundaţia Orange este o organizaţie non-guvernamentală care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte filantropice menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Anual, prin fondul de finanţare “Lumea prin culoare şi sunet”, Fundația Orange oferă granturi pentru organizaţii neguvernamentale care desfăşoară proiecte de sănătate, educaţie, cultură şi integrare socială în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi de auz şi/sau de vedere. Prin programul „Susţine un ONG”, Fundaţia Orange oferă fonduri pentru programe filantropice coordonate de angajaţi ai Orange România şi realizate în parteneriat cu o organizaţie non-profit parteneră.