Scad sesizările privind nerespectarea legislaţiei muncii

0
317

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj ţine cont de toate sesizările pe care le primeşte pe adresa sa, fie telefonice, fie în scris şi, chiar dacă sunt anonime, le dă curs. Un bilanţ pe primele patru luni din 2015 arată că atât numărul înştiinţărilor, cât şi cel al soluţionărilor se află în parametri normali.

De la începutul acestui an, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a primit 283 de sesizări, în ceea ce priveşte încălcarea legislaţiei de către angajatori, sub principalele aspecte: relaţii de muncă, respectiv securitate şi sănătate în muncă. Anul trecut, vorbim tot de primele patru luni, au fost înregistrate 349 de sesizări. În 2015, din total, 238 de reclamaţii au fost pe relaţii de muncă, 4 pe SSM , restul cuprinzând ambele aspecte.

Pentru folosirea muncii fără forme legale, au fost 41 de sesizări, iar cele mai multe au venit în ceea ce priveşte drepturile salariale (129). De asemenea, 52 de reclamaţii au fost pentru neplata orelor suplimentare, a repausului legal etc. Din cele 283 de sesizări, 44 au fost clasate, din diverse cauze – repetarea sesizărilor, lipsa unor acte, procedură incompletă etc. Demn de remarcat este şi faptul că au fost înregistrate 24 de sesizări telefonice.

„Luăm în calcul orice fel de înştiinţare. Chiar dacă este anonimă, noi facem cercetări. Revin la ceea ce am mai spus, anume că vom controla „munca la gri” şi, indiferent că vom fi blamaţi de angajatori, vom reveni cu verificările şi de două-trei ori pe zi, pentru a diminua efectele, astfel încât salariatul să nu muncească mau mult decât ceea ce este trecut în contractul individual de muncă – 2-4-6-8 ore”, a declarat Cătălin Mohora, inspector-şef al ITM Dolj.

Acesta a mai precizat că „avem puse la dispoziţia celor interesaţi căsuţele poştale de la intrarea în instituţie, unde pot lăsa sesizările. De asemenea, la orice oră din zi şi din noapte, un inspector va răspunde la sesizări, pe numărul de telefon 0743.244.873. Este, practic, vorba de serviciul de permanenţă, astfel încât să fie respectată legislaţia muncii. Cred că este cât se poate de evident că fenomenul muncii fără forme legale s-a diminuat în Dolj, dovadă fiind chiar scăderea numărului de reclamaţii”