Tăriceanu anunţă că se reînscrie în PNL

0
390

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă la Satu Mare, că acceptă propunerea preşedintelui PNL Satu Mare, Adrian Ştef, de a se înscrie în organizaţia municipală a acestei formaţiuni şi de a redeveni astfel liberal. „Am spus mereu că sunt dispus să revin în PNL, demisia a fost un gest extrem de protest, doresc un scor cât mai bun PNL, accept invitaţia de a reveni în PNL”, a spus Tăriceanu, completând că „ideea de a reveni în PNL este ideea la care m-am gândit şi mă frământă de multă vreme. Vă spun sincer că nu stau pe gânduri şi accept”. În opinia acestuia însă, după europarlamentare ar fi nevoie de un congres al PNL în care să se discute despre refacerea USL. „O astfel de decizie ar fi foarte bine să se ia într-un congres şi nu într-un cerc restrâns de putere din jurul preşedintelui”, a declarat Tăriceanu. Potrivit acestuia, în PNL există o diferenţă de percepţie între conducerea naţională şi unele organizaţii locale. „Observ în PNL că există o diferenţă de percepţie şi atitudine la nivelul organizaţiilor locale, la unele dintre ele, etajul superior politic şi marea masă a organizaţiilor, însemnând simpli membri, consilieri locali, primari. Marea masă este extrem de favorabilă refacerii USL-ului şi continuării proiectului politic. Unii lideri sigur că sunt de natură subiectivă, şi care par să prevaleze în luarea deciziei. O astfel de decizie ar trebuie să se facă după o largă consultare a bazei partidului, adică nu trebuie să fie luată decizia exclusiv de liderii naţionali. Trebuie să ţinem cont de dorinţa membrilor şi acest lucru sper să se întâmple după alegerile din 25 mai”, a mai spus Tăriceanu. Acesta a demisionat, la 26 februarie 2014, din Partidul Naţional Liberal, pe fondul poziţiei exprimate de el împotriva ruperii USL şi ieşirii partidului de la guvernare. Ulterior, pe 10 martie, a fost ales preşedinte al Senatului, cu sprijinul noii majorităţi constituite în jurul PSD.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ieri, pentru Agerpres, că nu ştie amănunte despre reînscrierea lui Călin Popescu-Tăriceanu în PNL, dar consideră că este posibil ca acesta „să fi înţeles poziţia jenantă în care se afla”. „Nu am informaţia confirmată. Este posibil. (…) Este posibil ca domnul Tăriceanu să fi înţeles poziţia jenantă în care se afla, oricum este într-o poziţie jenantă”, a spus Antonescu. „Atunci când ajung, când ai fost preşedintele unui mare partid, atunci când ai fost prim-ministru, când eşti preşedinte al Senatului şi nu este clar despre tine dacă eşti sau nu membru al unui partid politic şi al cărui partid eşti, asta este o dovadă că ai ajuns într-o situaţie în care ar trebui să te retragi din politică”, a comentat liderul PNL, întrebat dacă Tăriceanu este sau nu membru PNL în acest moment. Ulterior anunţului lui Tăriceanu, preşedintele interimar al PNL Satu Mare, Virgil Enătescu, a precizat într-un comunicat că, în calitatea pe care o deţine, nu a invitat şi nu acceptă primirea acestuia în organizaţia liberală. „La Satu Mare, ca preşedinte interimar al Organizaţiei Judeţene Satu Mare, nu am invitat şi nu accept primirea lui Călin Popescu-Tăriceanu în organizaţia noastră. Menţionez că aici sunt probleme foarte mari din cauza diversiunii”, a explicat Enătescu în comunicatul transmis ieri de PNL. Enătescu mai spune că nu este de acord „cu păstrarea şi relansarea USL la Satu Mare şi de la Satu Mare”.