Lovitură de stat în Thailanda, anunţată în direct la televiziune

0
325

Şeful forţelor armate terestre din Thailanda, generalul Prayut Chan-O-Cha, a anunţat o lovitură de stat, ieri, într-o declaraţie televizată, după şapte luni de criză politică. „Toţi thailandezii trebuie să rămână calmi şi funcţionarii trebuie să continue să lucreze ca de obicei”, a precizat el. „Pentru ca această ţară să revină la normal”, forţele armate „trebuie să preia puterea începând cu 22 mai, ora 16.30” (12.30 ora României), a precizat generalul, acelaşi cu cel care a declarat legea marţială marţi, invocând violenţele din ţară, care s-au soldat cu 28 de morţi de la începutul crizei, în toamnă. Anunţul televizat are loc după a doua sesiune de negocieri între principalii actori ai crizei, destinată găsirii unui compromis. Liderii manifestanţilor celor două tabere au fost luaţi de la locul reuniunii în vehicule militare, sub pază, chiar înainte de anunţarea loviturii de stat, potrivit martorilor oculari. Thailanda s-a confruntat cu 18 lovituri de stat sau tentative de lovituri de stat în aproape 80 de ani. Ultima datează din 2006, împotriva fostului premier în exil Thaksin Shinawatra, şi a antrenat o serie de crize politice care au scos în stradă inamicii şi susţinătorii miliardarului, care rămâne, în pofida exilului său, factorul de diviziune al ţării. Episodul actual a început în toamnă cu manifestaţii care cereau plecarea de la putere a surorii acestuia, Yingluck, premier din 2011. Ea a fost destituită de justiţie la începutul lui mai.