Razii ale Poliţiei Rutiere în Craiova

0
354

Echipajele de poliţişti de la Biroul Rutier Craiova au continuat şi ieri activităţile preventive în trafic, acţionând pe toate arterele de circulaţie din municipiu. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, acţiunea de ieri a vizat, cu prioritate, siguranţa persoanelor care călătoresc în regim taxi, fără a fi trecute cu vedere nici celelalte abateri de la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Astfel, agenţii de la Rutieră, împreună cu  lucrători ai Poliţiei Locale Craiova, reprezentanţi ai Registrului Auto Român (RAR) Dolj şi inspectori din cadrul Primăriei Craiova, au verificat legalitatea activităţilor de transport persoane în regim taxi pe raza municipiului Craiova, dar şi starea tehnică a autoturismelor folosite în activitatea de taximetrie. Pe parcursul raziei au fost depistate 17 autoturisme de la diverse firme de taxi care prezentau defecţiuni tehnice, în cinci cazuri fiind reţinute certificatele de înmatriculare, astfel că şoferii nu vor mai putea circula până la remedierea problemelor constatate de reprezentanţii RAR Dolj. Potrivit comisarului şef Emil Zuican, şeful Biroului Rutier Craiova, „ca urmare a activităţilor de prevenire a evenimentelor rutiere desfăşurate pe raza municipiului Craiova de poliţişti au fost constatate 95 de abateri de natură contravenţională de la prevederile OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de 14.250 lei şi s-au constatat două infracţiuni, ambele de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană fără permis de conducere, pentru care s-au întocmit dosare penale. Nu mai puţin de 23 dintre sancţiuni au vizat lipsa centurii de siguranţă”.