Ion Prioteasa susţine Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni

0
398

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, s-a întâlnit, marţi după-amiază, cu reprezentanţii conducerii Staţiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri (SCDCPN) Dăbuleni, singura instituţie din România care mai realizează cercetare pe soluri nisipoase. În cadrul discuţiilor, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a asigurat conducerea unităţii de la Dăbueni de întreg sprijinul necesar obţinerii de fonduri europene, care ar putea fi accesate prin intermediul proiectelor destinate cercetării.

Şeful administraţiei Judeţene s-a arătat impresionat de munca oamenilor de cercetare de la Dăbuleni pentru a găsi soluţiile cele mai bune pentru agricultura din sudul judeţului Dolj. Ion Prioteasa a sfătuit conducerea Staţiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni ca în cazul în care apar fonduri europene pe domeniul lor de activitate, să apeleze la Consiliul Judeţean Dolj pentru a le oferi consultanţa necesară: „Am rămas impresionat de munca pe care oamenii din cercetare de la Dăbuleni o depun în vederea identificării celor mai bune soluţii pentru a face agricultură în condiţii grele climatice, aşa cum găsim în tot sudul judeţului Dolj. I-am asigurat de întregul meu sprijin şi le-am cerut ca, în condiţiile în care vor apărea fonduri pentru cercetare, să vină spre consiliul judeţean cu toată încrederea pentru că le putem oferi expertiză şi îi putem ajuta să depună proiecte pentru a obţine banii necesari. Este păcat de munca pe care o depun acolo, pentru că fără puţin sprijin toată această activitate de cercetare s-ar putea pierde”.

„Solurile din sud-ul judeţului Dolj propice pentru cultura de cartof dulce”

Oamenii de cercetare de la Dăbuleni au parteneri din China şi Coreea de Sud, pentru că au înţelşes condiţiile pieţei şi încearcă să găsească soluţii pentru agricultura pe solurile nisipoase. Mai mult decât atât, o echipă de cercetători din Coreea de Sud a constatat că solurile de la Dăbuleni sunt favorabile culturii de cartof dulce. Coreeni au venit cu sământa şi tehnologia iar cei de la Dăbuleni se ocupă de partea de producţie. „La Dăbuleni s-a înţeles foarte bine condiţiile pieţei şi se străduiesc chiar cu succes să găsească soluţii pentru agricultură pe soluri nisipoase. Apreciez deschiderea conducerii staţiunii de cercetare pentru colaborări cu parteneri din ţări precum Coreea de Sud sau China. În urmă cu câteva săptămâni a ajuns la Dăbuleni o echipă din Coreea de Sud care au găsit solurile din această zonă de sud a judeţului Dolj ca fiind propice pentru cultura de cartof dulce. Este o specie care se poate comercializa din supermarket şi care are şi nişte calităţi deosebite. Partenerii din Coreea de Sud au venit cu tehnologia şi sămânţa, iar cei de la Dăbuleni încearcă acum să producă sămânţă pentru a introduce această cultură de cartof dulce şi în zona noastră.Interesant este că partenerii din Coreea au ales să vină în România pentru că ştiau performanţele din gimnastică ale Nadiei Comăneci şi au spus că dacă ea a reuşit acele lucruri extraordinare, înseamnă că poporul român are nişte calităţi deosebite. Înţeleg că există deja o problemă cu seceta şi cu deficitul de apă din sol. Specialiştii ne spun că acest început de an seamănă foarte mult cu cel din 2007, un an foarte secetos. De o lună şi jumătate nu a mai plouat, iar oamenii sunt îngrijoraţi. Dacă nici săptămâna această nu plouă, va fi o mare problemă. Ştiu că se confruntă şi cu o problemă de personal, în sensul că îşi doresc foarte mult să mizeze şi pe tineri, însă legea încă nu permite angajările. Le-am spus că există unele discuţii la Bucureşti pentru a se da drumul la angajări pe principiul unu la unu. Adică, a plecat o persoană la pensie sau în altă parte, să poţi imediat să angajezi pe cineva. Este meritoriu că prin ceea ce realizează oamenii din cercetare de la Dăbuleni, această staţiune de cercetare se poate susţine financiar singură, mai ales în aceste condiţii grele de secetă. Mai mult, au găsit resurse suficiente pentru a aduce tehnologii noi şi a face investiţii în staţiune, unitate care cultivă o suprafaţă de teren de 2.500 hectare”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. La rândul său, directorul SCDCPN Dăbuleni, Aurelia Diaconu, a afirmat: „Încercăm să-i ajutăm şi pe fermieri cu care avem întâlniri periodice. Colaboratorii noştri la aceste întâlniri sunt chiar primarii, care ne stau alături în demersurile noastre. Din păcate ne confruntăm cu o problemă, în sensul că nu am putut aduce lângă noi mai mulţi tineri. Fiind blocate aceste angajări, nu putem să-i aducem. Personalul nostru la cercetare este îmbătrânit şi este păcat, pentru că lângă noi trebuie să crească nişte tineri”.