Craiova: Campania “Vacanţă în siguranţă” demarată la Colegiul Naţional “Ştefan Velovan”

0
336

La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, poliţişti din cadrul Compartimentului de Prevenire, în colaborare cu poliţiştii de proximitate de la toate subunităţile Inspectoratului au început întâlnirile cu elevii şi profesorii de la şcolile generale din judeţ, întâlniri în timpul cărora elevilor le sunt oferite sfaturi despre ceea ce înseamnă o conduită preventivă în timpul vacanţei.

O primă întâlnire din această campanie a avut loc astăzi la Colegiul Naţional “Ştefan Velovan” din Craiova, unde poliţiştii s-au întâlnit cu elevii claselor a patra, cărora le-au fost prezentate clipuri de prevenire şi recomandări vizând comportamentul ce trebuie adoptat în anumite situaţii. La finalul discuţiilor, micii interlocutori au fost provocaţi la un scurt concurs de cunoştinţe pe teme de comportament preventiv, iar cei mai inspiraţi dintre ai au fost premiaţi cu diplome, rechizite şcolare şi brelocuri. Activitatea face parte din Campani “Vacanţă în siguranţă”, demarată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru instruirea elevilor care intră în vacanţa de vară cu privire la măsurile de prevenire pe care le pot adopta pe timpul vacanţei, care să îi ferească de situaţiile în care ar putea deveni victime ale unor acte antisociale.