Ludovic Orban, despre alegerile din PNL : “Un număr de 36 organizaţii au votat în birourile judeţene susţinerea candidaturii mele”

0
899

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, s-a aflat, astăzi, în judeţul Dolj unde a vizitat Tronsonul I al Drumului Expres Craiova-Piteşti. Ulterior, acesta a susținut o conferință de presă la sala de ședințe a Prefecturii județului Dolj. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a spus că un număr de 36 de organizaţii judeţene în susțin pentru un nou mandat de preşedinte al partidului. “În momentul în care situaţia epidemiologică va permite, vor fi demarate procedurile pentru organizarea Congresului Partidului Naţional Liberal. Conform prevederilor statutare ale Partidului Naţional Liberal, în anul de după alegerile parlamentare se organizează alegeri în partid la toate nivelurile: trebuie să se facă adunări generale în fiecare organizaţie locală din ţară, în interval de o lună, o lună jumate, ulterior, într-o lună, o lună jumate sunt organizate conferinţele judeţene de alegeri, pentru alegerea conducerilor la nivel judeţean şi abia după aceea se organizează Congresul. În condiţiile în care am avut valul trei al pandemiei cu vârful de 6.000 – 6.000 şi ceva de cazuri, ar fi fost nepotrivit, dacă nu chiar sfidător, să ne apucăm noi să organizăm, pentru că noi nu avem în statut posibilitatea de a vota online. Şi este şi foarte greu să se realizeze lucrul acest. Şi atunci, la noi alegerile se fac cu participarea membrilor de partid, cu adunări… Văd că este un trend descendent al infectărilor, iar dacă acest trend descendent se consolidează, vom demara procedurile de congres imediat ce situaţia epidemiologică ne va permite… “Un număr de 36 organizaţii au votat în birourile judeţene susţinerea candidaturii mele. Nu am vrut să spun, nu am forţat. E o chestiune normală, firească să ai alegeri în partid, pentru că democraţie înseamnă şi democraţie în interiorul partidului şi în mod clar vom face congres anul acesta”, a spus preşedintele PNL.