Aliatul uitat

0
239

Cartea jurnalistului olandez, Pierre Van Paassen, sub titlul „The forgotten ally”, scrisă în 1943, tradusă şi publicată în franceză, sub titlul „L’alliee oubliee”, relatează pe larg despre aportul determinant al luptătorilor evrei, alături de aliaţi, pe teatrele de operaţiuni ale celui de al doilea război mondial. Sunt descrise pe larg, nu doar momentele unei participări de conştiinţă, să îi spunem, ci şi cele de curaj teribil, ieşit din comun, nebun de-a dreptul, cum a fost revolta din ghetoul Varşoviei, unul din actele de rezistenţă evreiască din timpul Holocaustului, soldată cu previzibilul succes al nemţilor, cărora evreii slab înarmaţi n-aveau cum le face faţă. La 19 aprilie 1943, deci în urmă cu 78 de ani, evreii încă în viaţă au înfruntat fără inhibare gardienii celui mai bine păzit lagăr din Polonia. Arie Wilner, unul dintre liderii revoltei declara: „Am vrut să salvăm, cu preţul vieţii, demnitatea noastră de oameni”. Acea insurecţie disperată a devenit simbolul rezistenţei evreieşti, în timpul celui de al doilea război mondial. Unică prin amploarea şi reverberaţia ei, insurecţia din ghetoul din Varşovia, repetăm unul dintre cele mai straşnic păzite, nu poate face ocultate toate actele de rezistenţă ale evreilor luptărori –individual sau colectiv- contra fascismului şi nazismului, între 1943 şi 1945. Fiindcă evreii s-au angajat, cu efective sporite pentru salvarea de fascism a tinerei republici spaniole, iar în toamna anului 1939, nu mai puţin de 26.000 de evrei, din cei 45.000 de voluntari s-au înrolat în armata franceză. La rândul lor, evreii din Palestina s-au angajat în masă în armata britanică şi peste 40.000 au luptat cu extrem curaj în Cipru, Liban, Siria, Eritreea, Ethiopia, Somalia, dar şi peste tot în Europa, prin eroismul lor determinând blocarea ofensivei trupelor lui Rommel la El Alameir. 1,5 milioane de evrei francezi, englezi, americani, ruşi, polonezi, belgieni, olandezi, canadieni, australieni şi de alte naţionalităţi s-au luptat, în uniformele armatelor respective. Nu mai puţin de 50.000 de evrei ruşi s-au aflat pe front, între 1941 şi 1945, şi 300 dintre ei au devenit generali. Yakov Kreiser a fost primul general rus devenit erou al Uniunii Sovietice, se spune cu rol decisiv în bătăliile de la Smolensk şi Stalingrad. În Polonia ocupată, evreii şi-au multiplicat revoltele, declanşând insurecţii la Czestochowa, Byalistok, Bedzin, Wilno şi Cracovia. În taberele morţii de la Treblianka în octombrie 1944, la Birkenau, dar şi Sobilor, în octombrie 1943, unde revolta le-a reuşit, nu s-au resemnat. În Franţa, individual sau colectiv, evreii s-au aflat în primele rânduri ale rezistenţei. Alte exemple privind rolul crucial al evreilor în acţiunea armată: 300 de francezi din Algeria, conduşi de Jose Aboulker au permis debarcarea anglo-americanilor în noiembrie 1942 şi 90 la sută, da 90 la sută erau evrei. Organizaţii evreieşti precum Mişcarea tinerilor sionişti, dar şi multe altele, pe care nu le mai enumerăm, au luptat pentru eliberarea Franţei şi apoi în Germania. Nu e deloc de mirare, aşadar că după constituirea propriului stat, evreii câştigă războiul de independenţă, apoi războiul de 6 zile din 1967, războiul de Iom Kipur din 1973 şi toate confruntările militare în care au fost angajaţi. Aportul lor însă, fiindcă despre asta este vorba, în cartea „Aliatul uitat”, la eliberarea Europei nu poate fi în nici o împrejurare ocultat. O ţară cum este Israelul, nu putea prospera, indiferent cât ajutor financiar extern ar fi primit, fără o populaţie dârză, tenace, care îşi iubeşte şi apără cu arma în mână teritoriul, până la sacrificiu, care a cunoscut cele mai cumplite orori.