Orban: Vom încerca să găsim o formulă pentru distribuirea gratuită a măştilor către persoanele vulnerabile

0
620

Guvernul va căuta soluţii pentru ca persoanele vulnerabile, care sunt sub incidenţa legii privind venitul minim garantat, să poată beneficia de măşti în mod gratuit, a anunţat joi prim-ministrul Ludovic Orban.

“Purtarea măştii în spaţii închise este foarte utilă pentru că împiedică transmiterea de particule şi reduce posibilitatea de infectare. (…) Preocuparea noastră de la începutul epidemiei a fost să susţinem producătorii români care să introducă în fabricaţie astfel de măşti – e vorba de măştile chirurgicale. Avem deja instalate utilaje noi care au o capacitate semnificativă de producţie, facem inventarierea tuturor companiilor care au primit acordul. Ştiţi că am luat decizia ca la Ministerul Apărării să se face certificarea, autorizarea producătorilor pentru astfel de echipamente, pentru că altfel lucrurile mergeau foarte greu. Vom încerca să asigurăm capacitatea deplină. Pentru persoane, să spun, vulnerabile, care sunt sub incidenţa legii privind venitul minim garantat, vom încerca să găsim o formulă prin care să distribuim aceste măşti, nu contracost”, a arătat premierul.

Ludovic Orban a efectuat o vizită la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”.