Cea mai bună defensivă din campionatul spaniol, dar şi din Champions League n-a avut dificultăţi în faţa unei echipe venită să se apere organizat (4-5-1), pe Vicente Calderon. Lipsită de Eto’o (accidentat), Chelsea i-a mai pierdut pe Cech şi Terry, chiar în timpul partidei, ambii înlocuiţi, dar şi pe Mikel şi Lampard, suspendaţi pentru partida retur de peste o săptămână. Surprinzător, semifinala de aseară l-a evidenţiat pe Schwarzer, înlocuitorul lui Cech, devenit cel mai bătrân portar care apără în faza finala a Ligii Campionilor (41 de ani şi 198 de zile). În pofida unui buget de trei ori mai mic decât cel al englezilor, spaniolii visează la prima lor finală de C1 după 40 de ani. Pe Stamford Bridge vor fi şi ei privaţi de absenţa lui Gabi, suspendat, dar Diego Simeone trebuie să găsească o soluţie în faţa lui Jose Mourinho, acesta din urmă deja de două ori câştigător al Ligii Campionilor cu Porto şi Inter, specialist în dejucarea intenţiilor adversarilor. Ocaziile de gol au fost puţine de o parte şi de alta, dar totuşi, oamenii lui Diego Simeone au fost mai aproape de deschiderea scorului prin Mario (34), Gabi (76) şi, bineînţeles, Diego Costa, mereu strâns în menghina Cahill-Terry. La conferinţa de presă, Jose Mourinho a considerat rezultatul drept unul pozitiv în perspectiva returului de săptămâna viitoare pe Stamford Bridge.