Demonstraţii în cadrul atelierului de ouă încondeiate, la Casa Băniei

0
345

La Secţia de Etnografie a Muzeului Olteniei – Casa Băniei (strada Matei Basarab nr. 16) are loc astăzi, începând cu ora 12.00, manifestarea „Patrimoniul imaterial al popoarelor francofone”, organizată împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Liceul Tehnologic Transporturi C.F. şi Colegiul Naţional „Ştefan Velovan” din Craiova, sub egida Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

„Subiectul acţiunii se referă la încondeierea ouălor în Oltenia şi la obiceiurile pascale din această zonă etnografică. Programul va cuprinde demonstraţii în cadrul atelierului de ouă încondeiate susţinute de ing. Asineta Gâscan, meşteră în încondeierea ouălor cu motive specifice Olteniei, precum şi o masă rotundă şi dezbateri privind tradiţiile populare pascale din Oltenia”, au menţionat reprezentanţii muzeului.

Manifestarea este precedată, la ora 10.00, în spaţiul interactiv de la Casei Băniei, de un atelier de ouă încondeiate coordonat tot de ing. Asineta Gâscan şi de altul de bijuterii şi origami, sub îndrumarea ing. Costinela Iacob, ambele adresate copiilor şi tinerilor.