Ieri, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, însoţită de presă s-au deplasat la blocul M4, de pe Calea Bucureşti, al doilea imobil ales de Primărie pentru a fi reabilitat din punct de vedere termic. La anveloparea acestuia s-a folosit un alt gen de materiale. Blocul a fost îmbrăcat într-o folie de aluminiu şi spumă poliuretanică. Costul total al lucrărilor a fost de o sută de mii de lei, asta incluzând reabilitare subsol, acoperiş, pereţii exteriori, modernizare balcoane şi închiderea cu termopane a teraselor.
Pentru anveloparea termică a blocurilor din Craiova, municipalitatea are două soluţii: una clasică, şi una revoluţionară, cu un sistem ecologic, din panouri din aluminium, tip sandwich, care se montează foarte uşor, într-un timp scurt, zece zile de la montarea schelei, şi pe orice anotimp. Anveloparea termomax este garantată 25 de ani de către producător. Blocul M4, de pe Calea Bucureşti, face parte din proiectul pilot, pentru a determina standardul de cost, pentru depunerea documentaţiei de accesare a fondurilor europene, pentru reabilitarea termică a 300 de blocuri în Craiova. „Avem de ales la ora actuală între două soluţii, cea tradiţională de avenlopare şi această soluţie care este revoluţionară. Ambele au avantaje şi dezavantaje. Am avut ocazia şi noi şi firmele din Craiova să vedem cum se lucrează pe această soluţie. Vreau să vă spun că a fost destul de greu să găsim o firmă care să se încumete să anvelopeze acest bloc. Au venit unii, nu s-au priceput. A trebuit să schimbăm firma respectivă. Standardul de cost pentru anvelopare la Uniunea Europeană este 32 euro pe metru pătrat. Aici s-a anvelopat cu 26 de euro pe metru pătrat. Suntem sub standardul de cost. Costurile pentru această scară de bloc se ridică la o sută de mii lei, asta însemnând şi geamurile termopan şi terasarea. Urmează să se fac şi distribuţia pe orizontală, pe care nu am putut-o realiza în perioada în care Termoficarea dădea căldură”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu. În prima fază va fi depusă cere de finaţare pentru o sută patruzeci de blocuir, urmând ca până la sfârşitul anului să urmeze şi celelalte, până la 300.
si ca din intamplare in acest bloc locuieste managerul city…..
Comments are closed.