Muzeul de Artă din Drobeta-Turnu Severin, în colaborare cu Muzeul de Artă din Craiova organizează astăzi vernisajul expoziţiei personale a artistului Cristian Popa, intitulată „Metamorfoze citadine sub semnul lui Apolodor” şi prezentând o colecţie de artă-obiect. Evenimentul are loc la ora 17.00, în sălile muzeului severinean, cuvântul critic urmând a fi rostit de managerul Muzeului de Artă din Craiova, Florin Rogneanu. Cristian Popa s-a născut la 25 februarie 1958, la Segarcea, judeţul Dolj, şi a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti – Facultatea de Arte Decorative şi Design, Secţia C.S.M.-metal. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România încă din 1996, în cadrul filialei craiovene ocupând funcţia de vicepreşedinte în 2002-2003 şi preşedinte între 2003 şi 2010. În perioada 2010-2012 a fost vicepreşedinte al UAPR la nivel naţional. Are numeroase participări la expoziţii de grup naţionale şi internaţionale, iar „personale” a mai deschis atât în Craiova, Bucureşti, Calafat, Slatina, cât şi în Franţa (Nanterre, Lyon) şi Bulgaria (Vratsa).