Craiova celebrează Pământul!

0
372

Anual, pe 22 aprilie, întreaga planetă serbează Ziua Pământului. În 2012, peste 200 de milioane de oameni, din peste 175 de ţări, au celebrat această zi specială, îndreptându-şi atenţia spre idealul de a face planeta mai curată, mai sănătoasă şi pentru a opri degradarea mediului ambiant. În Bănie, Universitatea din Craiova, în parteneriat cu Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei, Primăria, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Agenţia Regională de Mediu, precum şi şcolile şi liceele din oraş au deschis şirul acţiunilor dedicate evenimentului.

Muzeul Olteniei – Secţia de Ştiinţele Naturii a găzduit, ieri, prima manifestare dedicată Zilei Pământului, la iniţiativa Universităţii din Craiova – Facultatea de Fizică, cu susţinerea Primăriei Municipiului Craiova. Cu acest prilej, a avut loc şi deschiderea unei inedite expoziţii cu obiecte realizate din deşeuri reciclabile, realizate de elevii unităţilor de învăţământ gimnazial şi liceal din Craiova. «Exponatele – îmbrăcăminte, accesorii (poşete, pălării, coliere), tablouri cu diverse teme artistice, avangardiste sau clasice, pubele ş.a. – surprind prin aplicabilitate, dar mai ales prin ingeniozitate artistică şi tehnică. Confecţionarii acestora au fost elevi din mai multe instituţii şcolare craiovene, precum Colegiile Naţional „Carol I”, „Fraţii Buzeşti”, „Matei Basarsab” şi Şcoala Generală nr. 22», a declarat Mihai Fifor, directorul Muzeului Olteniei. De altfel, toate expoziţiile Secţiei de Ştiinţele Naturii vor fi deschise gratuit tuturor elevilor din şcolile craiovene, în intervalul 23-27 aprilie, sub genericul „Să facem Pământul să zâmbească – redu consumul, reciclează, refoloseşte!”.

Filarmonica “Oltenia” dedică Pământului un concert în aer liber

“Craiova nu putea să rămână în afara acestei iniţiativei de a atrage atenţia asupra protejării Pământului, în afara acestui ideal, iar Universitatea din Craiova şi-a asumat rolul principal de organizator al manifestărilor de la Craiova”, au declarat organizatorii. Astfel, evenimentele ce vor avea loc în următoarele zile vor culmina, mâine, în Piaţa “Mihai Viteazu” din Craiova, unde Filarmonica „Oltenia” va oferi un concert dedicat Zilei Pământului şi unde cetăţenii urbei vor putea transmite mesaje către autorităţile locale, către toţi cei care ordonează problemele de mediu, în ceea ce priveşte sănătatea pământului şi a planetei.

“Problemele mediului nu mai pot fi trecute cu vederea”

“Sunt convins că o să atragem atenţia asupra problemelor pe care mediul înconjurător le are. Dacă în urmă cu 50-60 de ani poate ne permiteam să ignorăm toate aceste probleme, astăzi dezvoltarea activităţilor economice şi, în general, dezvoltarea societăţii omeneşti face ca aceste probleme să nu mai poată fi trecute cu vederea. Din păcate, pe aceste teme nu a existat o dezbatere publică serioasă. (…) Toată lumea vrea să facă industrializare şi, în acelaşi timp, toată lumea vrea să protejeze mediul, nimeni nu ne spune însă cum să le facem pe amândouă. Cred că atragerea atenţiei asupra problemelor pe care le implică dezvoltarea societăţii omeneşti, în ceea ce priveşte această planetă care suportă – şi rămâne de văzut pentru cât timp – toate ciclurile de dezvoltare a umanităţii, este foarte importantă şi are nevoie de o dezbatere, care sper să fie consistentă”, a declarat prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova, iniţiatorul acţiunii, în cadrul întâlnirii de ieri.

Este nevoie de implicare din partea populaţiei

“Din păcate, societatea modernă, cu nevoile şi pretenţiile ei din ce în ce mai extravagante, pare că nu ţine cont de faptul că Pământul are limita lui de suportabilitate, de exploatare, că ecosistemele naturale se degradează şi, în consecinţă, sistemele vitale ale Pământului se prăbuşesc. Mesajele oamenilor de ştiinţă sunt înăbuşite de vâlva publicitară care se face în jurul produselor industriale, care, din păcate, deşi avem nevoie de ele, sunt destul de nesănătoase. Dacă ne implicăm cu toţii, putem opri acest dezechilibru al naturii, prin acţiuni care ne sunt la îndemână: de reciclare, colectare, economisire a resurselor de toate feluri şi, nu în ultimul rând, prin acţiuni de educare a populaţiei”, a completat mesajul muzeograful Mirela Ridiche.

Proiectele Universităţii din Craiova – promisiune de susţinere de la nivel central

Printre invitaţi s-a numărat şi Fănel Iacobescu, ministru secretar de stat, directorul Biroului Român de Metrologie Legal, care a vorbit, la rândul său, despre problematica Pământului din punct de vedere legislativ. “În spatele ţinerii sub control a factorilor de mediu este o muncă deosebită. Sunt prevederi legislative deosebit de dure la nivel naţional şi internaţional, iar România a transportat majoritatea acestor prevederi şi le-a aplicat. Are organisme care aplică politicile europene şi practicile internaţionale în domeniu. Bineînţeles că încă există probleme de rezolvat în plan naţional, dar şi internaţional, dar suntem parte a unui sistem global de protecţie a mediului”, a spus Fănel Iacobescu, care a adăugat că, odată ajuns la Bucureşti , nu numai că le va împărtăşi colegilor modul în care craiovenii, prin intermediul instituţiilor implicate în organizarea evenimentelor dedicate Zilei Pământului, au marcat această zi, dar va fi şi alături de Universitatea din Craiova în promovarea proiectelor iniţiate şi coordonate de instituţia de învăţământ superior.