Un altfel de Paşte pentru oamenii de la Centrul „Sfântul Vasile”

0
79

Cu un acoperiş deasupra capului, norocoşii care şi-au găsit un adăpost provizoriu la Centrul Social de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost “Sf. Vasile” al Asociaţiei “Vasiliada”, din Craiova, vor avea parte de un Paşte fericit, unii după ani întregi în care sărbătoarea pascală i-a prins hoinărind pe străzi, flămânzi şi fără vreo speranţă. Lăsând în urmă poveşti de viaţă frumoase sau amintiri dureroase, cu toţii spun că adăpostul de la Centru este ca o a doua casă, iar oamenii de aici, ca o a doua familie, în mijlocul căreia vor celebra, anul acesta,  Învierea Domnului.

Centrul Social de Urgenţă „Sf. Vasile” a fost înfiinţat de Asociaţia “Vasiliada”, în parteneriat cu Consiliul Local Municipal Craiova şi cu Arhiepiscopia Craiovei, şi este amenajat într-un imobil aparţinând autorităţilor locale, de pe strada „Râului”. Are o capacitate de 52 de locuri, fiind dotat cu 13 dormitoare, grupuri sanitare, sală de mese, bucătărie, spălătorie, cameră de socializare şi birouri. Timp de maximum un an, persoanele care au nevoie de un adăpost, cu domiciliul în Craiova, primesc aici găzduire, îngrijire, consiliere în vederea reintegrării sociale, a combaterii discriminării, precum şi accesarea unor cursuri de calificare sau recalificare.

Astăzi, 33 de persoane sunt găzduite de Centrul Social „Sf. Vasile”. Destinul i-a adus pe toţi aici. Bătrâni alungaţi de copii din casă, tineri crescuţi în centre de plasament şi ajunşi în stradă la vârsta majoratului, mame cu copii abuzate de soţi ori persoane marginalizate din pricina vreunei boli incurabile, a unei situaţii sociale precare sau evacuate în urma retrocedărilor, toţi aceşti oameni au găsit aici, prin voia lui Dumnezeu, un acoperiş primitor deasupra capului şi suflete care sa le înţeleagă amărăciunea. “Adăpostul a fost sfinţit în luna februarie a acestui an, dar el funcţiona încă din 2009. În momentul de faţă, în centrul nostru se află 33 de persoane care primesc găzduire, contractul fiind pe o perioadă de şase luni, cu posibilitatea de a fi prelungit până la un an. Beneficiarii primesc trei mese calde şi li se oferă consiliere psihologică, socială, spirituală, dar profesională, pentru că mulţi sunt tineri şi trebuie să îşi găsească un loc de muncă”, spune Cristina Dumitrescu, responsabil al Centrului „Sf. Vasile”. Aici şi-au găsit locul “chiriaşi” de toate vârstele, de la băieţelul de trei ani care merge acum la creşă, pentru că mama sa şi-a găsit un loc de muncă, până la un bătrân în vârstă de 87 de ani.

Iată că se poate!

Şederea temporară la Centrul “Sf Vasile” reprezintă o şansă pentru cei încă tineri şi cu putere de muncă. De unii singuri aceştia nu şi-ar fi putut găsi de lucru, dar aici personalul îşi dă interesul pentru a-i plasa pe piaţa muncii. E singura modalitate pentru ca, după plecarea din Centru, aceştia să se poată întreţine pentru a nu ajunge din nou în stradă. „Până în acest moment, am reuşit să găsim un loc de muncă unui număr de şapte persoane găzduite la centru. Mămica băieţelului de trei ani e angajată acum la Confecţii, iar domnul Nicolae Blidaru, care avea aproape un an de şedere la noi, lucrează de o săptămână ca îngrijitor de animale la Goieşti. Acolo are asigurată cazarea, mâncarea şi  primeşte un salariu”, mai spune Cristina Dumitrescu.

Cristina Dumitrescu, responsabil Centrul Social “Sf. Vasile” (foto: cristina dumitrescu): “De obicei, bătrânii simt nevoia să fie ascultaţi, sunt persoane care au trecut prin multe şi după munca de-o viaţă, fie şi-au pierdut casa, fie au fost păcăliţi de rude. De multe ori ne-am lăsat treburile noastre ca să stăm de vorbă cu ei. Pentru ei orice lucru spus, orice consolare este binevenită. Pe noi, cei de aici, ne consideră ca şi copiii dumnealor”.

Acum două luni, la sfinţirea Centrului, l-am întâlnit pe bătrân şi i-am ascultat povestea de viaţă. “În urmă cu jumătate de an destinul m-a adus aici… Soarta e de vină… Am divorţat şi am fost nevoit să cedez în favoarea familiei, aşa că le-am lăsat casa soţiei şi copiilor şi am plecat. Am avut noroc că am ajuns aici, am un acoperiş deasupra capului, mănânc o mâncare caldă. Altă soluţie mai bună nu am avut. Sunt mulţumit din toate punctele de vedere, iar personalul se comportă excepţional”, a mărturisit Nicolae Blidariu, în vârstă de 59 de ani, căruia viaţa i-a surâs în sfârşit.

Lecţii de socializare şi responsabilizare

Veniţi de pe stradă sau din medii defavorizate, o parte din cei care ajung la Centru nu sunt capabili să-şi exprime emoţiile, sunt ostili faţă de toţi cei din jur şi neglijenţi. „Avem o fată care, atunci când a venit aici, nici măcar nu ne saluta, stătea mereu retrasă într-un colţ, iar acum pur şi simplu sare în braţele noastre când ne vede, iar asta reprezintă o mare realizare pentru noi. Încercăm, de asemenea, să îi responsabilizăm puţin, pentru că, din moment ce vin de pe stradă, nu au fost învăţaţi să aibă grijă de lucrurile lor sau să păstreze ordinea. Îşi fac singuri paturile, sunt implicaţi la curăţenia generală şi, o dată pe săptămână, sunt responsabili pentru curăţenia din curtea interioară a centrului”, precizează responsabilul activităţii Centrului.

Elena Vigariu

Viaţa la 80 de ani

Tocmai din satul Ţugureşti, comuna Valea Stanciului, vine Elena Vigariu, în vârstă de 80 de ani. După o viaţă grea, presărată cu singurătate, amurgul vieţii a găsit-o într-o casă dărăpănată, sleită de puteri după o iarnă în care n-a avut cu ce să facă focul în sobă şi nici ce pune pe masă. A adus-o primarul din comună şi bine a făcut, pentru că aici bătrâna are parte de îngrijirea pe care nepoata, singura sa rudă, i-a refuzat-o, încercând să o lase şi fără puţinii bani strânşi de-a lungul vieţii pe un cec. Elena Vigariu a rămas cu obiceiul economiei. E mereu pe urma colegelor de cameră să stingă lumina şi să dea căldura la nivel mai mic.

“Sunt aici din vară. Mi-am vândut casa şi m-am dus la o nepoată, fata unei surori de-ale mele, dar ea nu urmărea decât să îmi ia banii pe care i-am strâns o viaţă întreagă. Cel mai mult mă doare că mi-au dat foc la carnetul de fruntaş în comerţ. Din răutate au făcut lucrul ăsta. După ce am muncit o viaţă, am ajuns la mâna lor. Îmi luasem şi o căsuţă la Drănic, dar e prăpădită rău, nici focul nu putea fi făcut în sobă, în iarnă am dormit numai în frig. Aici e ca şi cum aş fi la mine acasă, am mâncare caldă şi stau liniştită. De când mă ştiu am avut o viaţă chinuită. Tatăl a murit în război, am rămas cu trei fraţi mai mici. Părinţii m-au pus să mă mărit, dar băiatul nu a vrut să se cunune că ai mei nu au avut să-mi dea decât  un pogon de pământ. Şi nu m-am mai măritat, nu mi-a mai trebuit, am venit aici şi m-a ajutat o prietenă să mă angajez. Am lucrat mult timp ca bufetieră şi îmi plăcea ce făceam. E bine că acum de Paşte sunt aici. O să mă duc cu femeile la Biserică, la slujba de Înviere”, spune bătrâna, cu vocea tremurând de emoţie. Aşa i se întâmplă de fiecare dată când, povestind, retrăieşte momentele grele prin care a trecut.

Sabina Stoican

Vreau să lupt în viaţă pentru oamenii cu probleme

Sabina Stoican împlineşte în această sâmbătă 23 de ani. Învaţă la Centrul Şcolar “Beethoven” Craiova şi aşteaptă cu nerăbdare să termine cursurile şi să se angajeze la croitorie. Fire deschisă şi mereu cu zâmbetul pe buze, Sabina are multe visuri în care crede cu adevărat şi ţeluri altruiste. În fiecare vacanţă se reîntoarce în Centru, pentru că locul îi e pe plac, iar oamenii i-au intrat la suflet. Aici îşi va petrece şi Paştele anul acesta. «Eu sunt la Şcoala „Beethoven” şi vin aici doar în timpul vacanţelor. Acolo fac dansuri şi îmi place foarte mult. Mi-ar plăcea să fiu fotomodel, am învăţat chiar şi paşii. Vreau să lupt în viaţă pentru oamenii cu probleme, ca mine, iar când termin şcoala o să vin aici să-i ajut pe cei de la centru. O doamnă profesoară, care mă apreciază foarte mult pentru că sunt serioasă şi pentru că ştiu să lucrez, să fac pilote, cearşafuri şi perne, mi-a spus că o să mă ajute să mă angajez. Abia aştept!», mărturiseşte Sabina entuziasmată.

ALINA DRĂGHICI şi LAVINIA ILINA