De Paşte, mesele copioase şi alcoolul consumat în exces se pot încheia nefericit, cu o… vizită la spital. Astfel, pornind şi de la tradiţia anilor din urmă, medicii recomandă cumpătare, pentru a ne feri de afecţiuni precum pancreatita acută, colicile biliare şi toxiinfecţiile alimentare, cel mai des întâlnite în zilele de sărbătoare.
Pentru a evita o vizită neplăcută la spital, medicii craioveni avertizează că masa de Paşte nu trebuie sub nici o formă să se transforme într-un prilej de exces alimentar şi bahic. Un consum cumpătat de produse tradiţionale şi băutură este recomandat pentru a nu trece de la masa festivă direct pe patul camerelor de gardă. Fripturile suculente, drobul, cozonacii şi dulciurile, toate udate din plin cu băutură, trebuie consumate cu moderaţie, pentru că toate aceste preparate culinare sunt digerate greu de organism. Bolnavii cronic sunt sfătuiţi să opteze pentru carne de pasăre sau de vită, fiartă sau la grătar. Aceeaşi recomandare se aplică şi în cazul cardiacilor, diabeticilor şi persoanelor cu afecţiuni digestive renale. Sarea şi condimentele – ardei iute, hrean, usturoi – trebuie consumate cu prudenţă, mai ales de persoanele cardiace. Medicii ne atrag atenţia şi în ceea priveşte consumul de alcool. Nu este indicat amestecul de băuturi, în special spirtoase.
Medicii recomandă cumpătare
Cum românul sărbătoreşte cel mai bine mâncând, nu putem să nu ne referim la dulciuri, incluzând aici tradiţionalul cozonac cu nuci, rahat sau stafide, torturile sau delicioasele prăjituri cu cremă. Un sfat de luat în considerare ar fi să gustăm câte puţin din toate, dar fără să ne săturăm. Cei care optează pentru un stil de viaţă sănătos până la capăt pot înlocui fără regrete dulciurile cu fructe şi legume. Atenţie mare şi la băuturile consumate. Evitaţi pe cât posibil sucurile carbogazoase. Aportul de lichide trebuie să fie de minimum 2 litri pe zi. Recomandate sunt ceaiurile de plante neîndulcite, apa plată sau sucurile naturale.
Bolnavii trebuie să continue tratamentul
Bolnavii cronic nu trebuie să întrerupă regimurile recomandate de medici în această perioadă. Persoanele cu afecţiuni cunoscute vor păstra continuu legătura cu medicii curanţi pentru a evita agravarea stării de sănătate şi luarea unor măsuri profilactice suplimentare. „Este important să sărbătorim Sfintele Paşte păstrând tradiţiile cu care ne-am obişnuit în familie, dar trebuie să acordăm mai multă atenţie consecinţelor provocate de alimentele în exces pe care le vom consuma cu această ocazie, mai ales că foarte mulţi credincioşi au ţinut post, iar revenirea la o alimentaţie normală nu trebuie făcută brusc sau cu excese. Astfel, mielul la tavă sau la proţap, ouăle roşii, drobul, sosurile, salatele cu maioneză, cozonacul, pasca şi vinul, care nu vor lipsi de pe masa de sărbători, nu ne vor crea probleme de sănătate, cum ar fi indigestiile, colicile abdominale, balonările, arsurile gastrice, mahmureala şi pancreatitele”, a precizat dr. Narcisa Dinică, consilier superior în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj.
Sfaturi utile
Friptura de miel sau porc trebuie consumată în cantităţi moderate, alături de garnituri de legume: broccoli, fasole verde, varză, salate şi mai puţin cu garnituri de cartofi, orez sau paste.
Alimentele prăjite (de la carne până la legume) trebuie evitate mai ales de cei care au probleme digestive, fiind preferat grătarul sau friptura la tavă şi legumele la grill.
Dulciurile, mai ales prăjiturile cu cremă, trebuie consumate în cantităţi foarte mici sau chiar înlocuite cu salate de fructe sau fructe proaspete.
Alcoolul trebuie şi el consumat cu moderaţie, evitându-se băuturile spirtoase şi cele carbogazoase.
Evitaţi fumatul şi cafeaua în exces.